O maimuță nu poate avea drepturi asupra selfie-urilor sale (tribunal american)

Un judecător federal american a apreciat că macacul care și-a făcut două selfie-uri nu poate fi titularul drepturilor de autor, în condițiile în care legea privind drepturile de autor nu se extinde, în opinia sa, la animale, relatează AFP.

Fotografiile au fost realizate în 2011 în insula indoneziană Sulawesi (Celebes). Fotograful britanic David Slater, specializat în pozarea faunei sălbatice, realiza un reportaj fotografic, când, după ce a lipsit câteva minute pentru a-și instala trepiedul, a găsit la întoarcere maimuța fotografiindu-se.

Slater, care a publicat ulterior o carte cu fotografii, printre care cele două selfie-uri făcute de macac, a susținut că este proprietarul acestor fotografii și s-a plâns că distribuirea lor în masă pe internet l-a privat în mod nejustificat de venituri.

Organizația pentru drepturile animalelor PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) a decis să meargă la tribunal pentru a apăra drepturile lui Naruto , macacul "autor și proprietar al imaginilor sale".

Cu toate acestea, un judecător din San Francisco (vestul SUA) a declarat miercuri că, "deși Congresul și Președintele pot extinde protecția legilor la animale, nu există niciun indiciu că au făcut-o în cazul legii privind drepturile de autor".

AGERPRES


populare
astăzi

1 A venit rândul lui Dîncu? / DNA a intrat „în raza” radarului militar de la Cârcea, care deservește și NATO / Procurorii investighează cum s-a aprobat cons…

2 SURSE Lista miniștrilor din Cabinetul Tomac. Cine sunt favoriții pentru portofoliile-cheie în Guvernul propus de Nicușor Dan

3 VIDEO „O să mai furi?” / Dialogul dintre Vâlcov și Ceaușescu

4 Dincolo de mituri și dacopatie. Cine au fost dacii reali: Arheologul Cătălin Borangic demontează clișeele din mentalul colectiv

5 Procurorii s-au dus cu mașina de numărat bani / 2 milioane de euro cash în casa lui Cristian Pomohaci