O nouă agresiune în București! Un tânăr, bătut de alți patru băieți pentru că a luat apărarea unei fete

Un tânăr a fost luat la bătaie pe o stradă din București de alți patru băieți, din care doi adolescenți de 16 și 17 ani, pentru că a luat apărarea unei fete, conform surselor G4Media. Toți cei patru suspecți sunt cercetați și în alte spețe cu violențe, de agresiune sau loviri, conform surselor citate.

Cei patru, care se aflau într-o mașină, ar fi agresat verbal fata, iar tânărul care o însoțea i-a luat apărarea și le-a transmis celor patru că nu vrea probleme, moment în care aceștia l-au luat la bătaie, mai arată sursele G4Media.

Unul dintre cei patru suspecți l-ar fi amenințat și lovit cu mânerul unui obiect tăietor-înțepător, după care au plecat într-o direcție necunoscută, transmite Poliția.

La fața locului s-au prezentat polițiști din cadrul secției, iar persoana vătămată a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, se arată în comunicat.

  • ”În cursul acestei zile au fost puse în aplicare și 4 mandate de aducere, persoanele vizate fiind conduse la audieri. Cercetările sunt continuate de către Secția 8 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea liniștii și ordinii publice și lovirea sau alte violențe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2. Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.


populare
astăzi

1 VIDEO Rușine în Parlament / Pesedistul Daniel Zamfir, prins când i se șopteau răspunsurile

2 De ce doi pensionari cu aceeași vechime primesc sume diferite din punctele de stabilitate

3 Gâdea: „Va fi, așa, un dezmăț, un minut” / Antena 3 sărbătorește plecarea USR de la guvernare

4 Donald Trump îi cere lui Zelenski să se retragă din negocierile cu Rusia

5 BREAKING Răspunsul Phenianului după noile zvonuri că Kim Jong Un ar fi murit în comă