Trecerea sondei Voyager 2 prin apropierea planetei Neptun, în luna august 1989, a dezvăluit un sistem complex format din 13 luni, şase dintre acestea nemaifiind observate anterior. Treisprezece ani mai târziu, oamenii de ştiinţă au anunţat descoperirea unei alte luni, neobservată de sondă, relatează agenţia DPA.

Datele obţinute prin tehnici speciale cu ajutorul telescopului spaţial Hubble le-au permis astronomilor să descopere o a şaptea lună, un satelit natural îngheţat situat în apropiere de planeta gigantică îngheţată şi neobservat de Voyager. Numele său este Hippocamp.

''Voyager a fost puţin ghinionistă'', a declarat Mark Showalter, astronom planetar în cadrul Institutului SETI şi autor principal al studiului în care este descrisă această lună, publicat miercuri în jurnalul Nature.

''Au fost mai multe ocazii în care camera Voyager a fost cât pe ce să o observe - uneori chiar la 100 de pixeli distanţă - însă a ratat-o'', a precizat specialistul.

După trecerea sa prin apropierea planetei-gigant, Voyager 2 a surprins imagini cu întregul sistem al lui Neptun, însă Hippocamp era prea mică şi prea palidă pentru a putea fi detectată în acestea, a notat Showalter.

Neptun este cea de a opta planetă din sistemul solar şi orbitează Soarele la 4,5 miliarde de kilometri.

Această planetă este atât de îndepărtată încât cele mai perfomante telescoape abia reuşesc să distingă cei mai mici dintre sateliţii săi.

Cercetătorii au stabilit că în cazul în care Hippocamp reflectă 9% din lumina solară pe care o primeşte, cum se întâmplă în situaţia celorlalte luni ale lui Neptun, înseamnă că aceasta are un diametru de circa 32 de kilometri.

Totodată, pe baza orbitei sale, specialiştii au concluzionat că aceasta s-a aflat în trecut mult mai aproape o altă lună a lui Neptun, Proteus, mult mai mare, care s-a îndepărtat rotindu-se uşor de planeta sa gazdă.

Voyager 2 a dezvăluit un crater de impact enorm pe suprafaţa lui Proteus, ceea ce sugerează că luna a suferit, cu 4 miliarde de ani în urmă, o coliziune puternică care aproape a distrus-o. Impactul ar fi degajat o mare cantitate de resturi, dintre care unele s-au dispersat în spaţiu, iar altele ar fi stat la baza apariţiei satelitului natural Hippocamp. Însă aceasta este doar o supoziţie. ''Dacă Hippocamp nu s-a format din materii provenind de la Proteus sau dacă s-a născut din Proteus rămâne să se stabilească în viitor", a explicat Anne Verbiscer, specialistă în astronomie la Universitatea din Virginia, într-o declaraţie ce însoţeşte studiul.

La fel ca şi geamăna sa, Voyager 1, sonda Voyager 2 a părăsit Sistemul Solar pătrunzând în spaţiul interstelar, conform unui anunţ al NASA dat publicităţii la sfârşitului anului 2018.

Voyager 2, lansată în 1977, şi-a petrecut mai mult de 4 decenii explorând Sistemul Solar şi este singura sondă care a vizitat toate cele patru planete gazoase ale Sistemului Solar - Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun. Ea a descoperit numeroase luni, dar şi fenomene unice şi spectaculoase precum Marea Pată Întunecată a lui Neptun, fisurile din calota de gheaţă care acoperă satelitul jovian Europa şi inelele lui Uranus şi Neptun.

Ca şi Voyager 1, sonda Voyager 2 va continua să adune şi să transmită spre Pământ date atât timp cât va dispune de suficient plutoniu pentru energie. Când plutoniul nu va mai fi suficient, sonda va începe să-şi oprească instrumentele unul câte unul, prioritizând menţinerea în funcţiune cât mai îndelungată a instrumentelor considerate mai importante de către NASA.

Conform estimărilor, cândva la orizontul anului 2025, instrumentele sondei Voyager 2 vor transmite ultimele seturi de date spre Pământ şi se vor închide pentru totdeauna. AGERPRES

Distribuie Distribuie Comentarii