Olanda expulzează zece diplomaţi ruşi suspectaţi de spionaj

Relaţiile dintre Olanda şi Rusia s-au deteriorat mai ales după doborârea, deasupra Ucrainei, a avionului de pasageri ce efectua zborul MH17, în 2014.

Drapelul Olandei

Drapelul Olandei

Olanda va expulza 10 diplomaţi ruşi, a anunţat sâmbătă seară ministrul de externe olandez Wopke Hoekstra la postul de televiziune NOS, potrivit DPA.

Demnitarul olandez a explicat că decizia guvernului său este motivată de faptul că Rusia a încercat să plaseze în secret agenţi ai serviciilor sale secrete în Olanda, scrie Agerpres.

De asemenea, biroul comercial al Rusiei de la Amsterdam va trebui să fie închis.

La rândul lor, Olanda intenţionează să-şi închidă Consulatul general de la Sankt Petersburg.

Hoekstra a adăugat că ţara sa a decis că va trebui să existe o paritate în privinţa diplomaţilor, ceea ce înseamnă un număr de diplomaţi ruşi în Olanda egal cu numărul diplomaţilor olandezi trimişi în Federaţia Rusă.

În luna martie a anului trecut, Olanda a expulzat 17 diplomaţi ruşi sub bănuiala de spionaj şi, ca răspuns, Moscova a expulzat mai mulţi diplomaţi olandezi din Rusia.

Wopke Hoekstra a afirmat că cele două ţări au convenit ulterior să accepte noi diplomaţi, dar că Rusia a refuzat să le emită vize. Consulatul general olandez de la Sankt Petersburg va trebui, astfel, să fie închis din cauza lipsei de personal.

Relaţiile dintre Olanda şi Rusia s-au deteriorat mai ales după doborârea, deasupra Ucrainei, a avionului de pasageri ce efectua zborul MH17, în 2014. Avionul, care aparţinea companiei Malaysia Airlines Boeing, decolase de la Amsterdam şi a fost lovit de o rachetă rusă. Majoritatea celor 298 de persoane decedate în acel incident erau cetăţeni olandezi.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Proastă creatură...

2 Răsturnare de situație? / „Iranul stă la pândă” / SUA pot confirma că au distrus mult mai puțin din arsenalul iranian de rachete decât spun public

3 „Estonia în 3 zile” / Rusia prezintă în detaliu la TV invadarea unui stat NATO

4 Procurorii militari au ridicat documente și telefoane de la Departamentul pentru Situații de Urgență / Ar fi fost ridicat și telefonul lui Raed Arafat, …

5 Lovitură strategică asupra industriei ruse: cea mai mare fabrică de îngrășăminte fosfatice din Europa a fost atacată cu drone