Olanda și Japonia au terminat le egalitate, patru goluri s-au dat după pauză

Aflate în Grupa F a Campionatului Mondial de fotbal , alături de Suedia și Tunisia, Olanda și Japonia au oferit un spectacol după pauză, atunci când fiecare a marcat de câte două ori.

Cody Gakpo a sărbătorit golul înscris de Olanda (Foto: EPAImages)

Cody Gakpo a sărbătorit golul înscris de Olanda (Foto: EPAImages)

Cele două echipe au disputat al doilea meci direct la o competiție oficială. Prima oară Olanda și Japonia s-au înfruntat în 2010, în Africa de Sud, iar europenii s-au impus cu 1-0.

Prima ocazie a meciului s-a consemnat în minutul 3, când Malen a fost găsit în careul, a pivotat deși era talonat de adversari, iar apoi șutat. Aflat pe traiectoria balonului, portarul Suzuki a respins în corner.

Batavii au dominat primele zece minute, având o posesie de 80%. Nu au existat și ocazii de gol. Și nici alte șuturi. Abia în minutul 28, apărătorul japonez Ito a trimis cu piciorul stâng, însă mingea a ajuns în peluză.

Malen a trimis cu capul, la un corner, dintre Taniguchi și Maeda, însă același Suzuki a respins (min. 34).

În minutul 43, niponii au fost foarte aproape de deschiderea scorului, însă Nakamura n-a reușit să nimerească poarta. După alte două minute, a fost rândul lui Ueda să-și încerce norocul cu piciorul drept, fără succes.

Crysencio Summerville încearcă să-l oprească pe Keito Nakamura (Foto: EPAImages)

Crysencio Summerville încearcă să-l oprească pe Keito Nakamura (Foto: EPAImages)

Primul gol s-a marcat în minutul 51, când Virgil Van Dijk a trimis cu capul balonul în poarta lui Suzuki. A fost primul gol pe care acesta l-a reușit la un turneu final al Campionatului Mondial de fotbal, respectiv cel de-al 13-lea al său pentru naționala de seniori.

Avantajul n-a durat foarte mult. În minutul 57, Keito Nakamura a fost găsit de Kubo, pe partea stângă, iar apoi l-a învins pe Verbruggen cu piciorul drept.

Olandezii au revenit în atac și Crysencio Summerville, bine servit de Gravenberch, l-a surprins pe Suzuki (min. 64).

Trei minute mai târziu, Kubo a expedat un șut violent, însă mingea a trecut peste transversala lui Verbruggen.

Pe final de meci, la un corner, Ogawa a deviat balonul cu capul, iar Kamada a făcut imposibilă intervenția portarului olandez.

Trebuie spus că olandezii n-au mai pierdut primul lor meci la un turneu final al Campionatului Mondial de fotbal din 1938, când s-au înclinat în fața Cehoslovaciei (0-3). De atunci, ei au înregistrat șapte victorii și două egaluri.

Olanda - Japonia 2-2

ARLINGTON (15 iunie 2026) * Stadion: AT&T * Arbitru: Ismail Elfath

Au marcat: Van Dijk (min. 51), Summerville (min. 64), respectiv Nakamura (min. 57), Kamada (min. 89)

Cartonașe galbene: Summerville (min. 61), Depay (min. 83), Van De Ven (min. 90)

Olanda (4-2-3-1): Verbruggen - Dumfries, van Hecke, van Dijk, van de Ven - F. de Jong, Gravenberch - Summerville, Reijnders, Gakpo - Malen

Rezerve: Roefs, Flekken, Ake, Brobbey, Depay, De Roon, Geertruida, Hato, J. Kluivert, Koopmeiners, Lang, Til, Q. Timber, Weghorst, Wieffer

Antrenor: Ronald Koeman

Japonia (3-4-2-1): Suzuki - Watanabe, Taniguchi, H. Ito - Doan, Kamada, Sano, Nakamura - Kubo, Maeda - Ueda

Rezerve: Hayakawa, Osako, Goto, Itakura, J. Ito, Machino, Nagatomo, Ogawa, Seko, Shiogai, Sugawara, J. Suzuki, Y. Suzuki, Tanaka, Tomiyasu

Antrenor: Hajime Moriyasu

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 Citiți și voi ce spune omul ăsta despre „salvatorul” Veștea

3 „Pentru mine, e o veste bună” / Cutremur în PNL. Două nume grele din partid își anunță susținerea pentru desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de …

4 „Aveți o bombă cu ceas în minister. Se numește SIPA”

5 Bolojan e pa? / Primul lider județean din PNL care i se alătură lui Veștea, nominalizat premier de președinte