Olt: Patru persoane, între care şi poştaşul atacat, reţinute după furtul de la Balş

Olt: Patru persoane, între care şi poştaşul atacat, reţinute după furtul de la Balş

Patru persoane cu vârste între 24 şi 50 de ani au fost reţinute de poliţişti în urma furtului de bani dintr-o maşină a Poştei care a fost atacată în noaptea de 8 spre 9 septembrie la Balş, între cei reţinuţi fiind şi angajatul care a susţinut că a fost atacat de o persoană necunoscută, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

Reţinerile au fost precedate de opt percheziţii desfăşurate pe 17 septembrie la Slatina şi Caracal, în urma cărora au fost conduse la audieri opt persoane.

Potrivit IPJ Olt, anchetatorii au stabilit că persoanele implicate în furt ar fi simulat o tâlhărie pentru a putea sustrage banii. Conform unor surse, din maşina Poştei a fost sustrasă, la Balş, suma de 205.000 lei.

"În dimineaţa zilei de 17 septembrie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt - Serviciul de Investigaţii Criminale, au efectuat 8 percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Slatina şi Caracal, în continuarea activităţilor privind sustragerea sumei de bani din maşina Poştei Române din noaptea de 8 spre 9 septembrie de pe raza oraşului Balş. Cu această ocazie, 8 persoane au fost conduse la audieri la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. În fapt, în urma probatoriului administrat, patru bărbaţi cu vârstele cuprinse între 24 şi 50 ani, din municipiul Slatina şi comuna Ipoteşti, sunt bănuiţi că, în urma unei înţelegeri anterioare, ar fi simulat comiterea infracţiunii de tâlhărie în vederea sustragerii banilor aflaţi în maşină", se precizează într-un comunicat al IPJ Olt.

Cei patru bărbaţi din Slatina şi Ipoteşti au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi în cursul zilei instanţei cu propunere de arestare preventivă.

În dimineaţa zilei de 9 septembrie, dintr-o maşină a Poştei oprită în apropierea sediului instituţiei din oraşul Balş a fost sustrasă suma de 205.000 lei, după ce o persoană necunoscută, având faţa acoperită, l-ar fi atacat pe unul dintre cei doi bărbaţi aflaţi în autovehicul. Bărbatul atacat a fost transportat la spital deoarece prezenta un traumatism toracic, dar nu a necesitat internare. AGERPRES / (AS - autor: Cristina Matei, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...