Olt: Șoferul TIR-ului care a provocat accidentul cu 5 decedați de la Saru avea permisul suspendat de 3 ore

Olt: Șoferul TIR-ului care a provocat accidentul cu 5 decedați de la Saru avea permisul suspendat de 3 ore

Șoferul autotrenului care a provocat, luni, la Pădurea Saru, un accident rutier în care au murit cinci persoane, printre care și o familie cu doi copii, avea permisul de conducere suspendat de câteva ore pentru că efectuase o depășire neregulamentară, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Claudia Radu.

"Șoferul autotrenului avea permisul suspendat cu trei ore înainte de producerea accidentului de la Pădurea Saru, însă avea o dovadă de circulație provizorie în baza căreia putea să conducă autovehicule. Permisul de conducere i-a fost suspendat în județul Dâmbovița, apoi el și-a continuat cursa", a explicat Claudia Radu.

Luni, pe DN 65, la Pădurea Saru (comuna Bobicești), a avut loc un accident rutier în urma căruia au murit cinci persoane , respectiv o familie formată din soț, soție și doi copii minori, precum și un bărbat în vârstă de 62 de ani (antrenor emerit de tenis de masă).

Accidentul a avut loc după ce anvelopa unui TIR a explodat, iar șoferul autotrenului a pierdut controlul autovehiculului și a intrat pe contrasens, lovind două automobile. Într-unul dintre automobilele lovite de tir se aflau patru persoane (familia formată din doi copii în vârstă de 3 și 7 ani, mama acestora, în vârstă de 32 de ani, și tatăl, de 38 de ani). La momentul intervenției echipajelor medicale, femeia prezenta răni incompatibile cu viața iar copii și soțul erau în stop cardio-respirator. Copii au fost transportați la spital, unde a fost declarat decesul lor, iar bărbatul a fost declarat decedat la fața locului după zeci de minute de manevre de resuscitare fără rezultat.

A doua mașină lovită de TIR era condusă de antrenorul de tenis de masă Mihai Bobocică. El a fost găsit inconștient și cu un traumatism cranian, fiind transportat la spitalul din Slatina, unde a decedat în aceeași zi.

Șoferul TIR-ului a fost transportat la spital cu răni ușoare.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...