Omar Hayssam, AUDIAT la DNA

Omar Hayssam a fost adus miercuri dimineaţa la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a fi audiat în dosarul în care medicul Yassin Mohamad este acuzat de trafic de influenţă.

La începutul lunii aprilie, medicul Yassin Mohamad, pe care fostul președinte l-a numit personal pentru a negocia răscumpărarea ziaristilor răpiți în Irak, a fost arestat pentru trafic de influenţă.

În prezent, Omar Hayssam execută 23 de ani şi patru luni de închisoare, în urma contopirii pedepselor primite în dosarele "Volvo", "Foresta Nehoiu" şi cel al răpirii celor trei jurnalişti, potrivit unei decizi luate în 27 martie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

3 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot

4 VIDEO Haos în Polonia / președintele s-a îmbrâncit cu judecătorii, ambasadorul la București a demisionat

5 Se vede că s-a întors la ciolan, PSD își repune ospătarii în fruntea prefecturilor...