«Operațiunea Monstrul», 50 de ani: Toma Caragiu a ironizat regimul sub ochii cenzurii

Lansată în aprilie 1976, „Operațiunea Monstrul“ a marcat debutul în comedie pentru binomul regizor Manole Marcus și scenarist Titus Popovici. Pelicula s-a impus rapid ca una dintre cele mai apreciate producții autohtone, acumulând 1,6 milioane de spectatori până în 1989.

Popularitatea filmului se menține și astăzi. Dovadă stă proiecția recentă de la Castelul Banffy din Bonțida, organizată în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), care a fost sold-out. Evenimentul a beneficiat de prezența actorilor Ovidiu Schumacher și Cristina Hoffman, iar pentru o autenticitate sporită, organizatorii au utilizat un proiector special de peliculă de 35 mm, adus din Germania, similar celui folosit la premiera din 1976.

O comedie apreciată de public și critici

Dincolo de succesul la public, „Operațiunea Monstrul“ a fost recunoscută și de critica de specialitate. În volumul „Istoria filmului românesc“, publicat în 2017, criticul Călin Căliman menționa că, în urma unui sondaj realizat de Asociația Criticilor de Film la care au participat 40 de profesioniști, pelicula s-a regăsit pe o listă extinsă de 59 de titluri considerate printre cele mai bune lungmetraje românești produse din 1912 până la acea dată.

Cu toate acestea, există opinii divergente privind caracterul său subversiv și dacă „monstrul cel mare“ din finalul filmului ar fi fost o aluzie la dictatorul Nicolae Ceaușescu. Călin Căliman a susținut această interpretare:

O comedie deloc gratuită lansa, în aprilie 1976, regizorul Manole Marcus: «Operațiunea Monstrul», cu trei... monștri sacri – Toma Caragiu, Octavian Cotescu și Marin Moraru (în mici recitaluri antologice) – și cu un scenarist... pus pe șotii: pentru o dată, Titus Popovici apelează la recuzita umorului absurd, disimulându-și astfel unele dintre țintele satirice care vizează – indubitabil – chiar «monstrul cel mare».
Călin Căliman

În contrast, criticul Tudor Caranfil, în „Dicționarul universal de filme“, a respins această interpretare, notând pelicula cu două stele din cinci. Caranfil a ironizat adjectivul „indubitabil“ folosit de colegul său, descriind filmul ca pe „un prilej de microrecitaluri, asezonate cu oarecare umor pescăresc, dar cu totul «oarecare», de Titus Popovici“. Sinopsisul propus de el rezumă acțiunea: „Un ștab își poartă cu sine, într-o vacanță de întreceri pescărești, trena servilă a subordonaților, având drept proiect capturarea unui «monstru» de apă dulce“.

O perspectivă contemporană premierii, din aprilie 1976, este oferită de critica de film Eva Sîrbu în revista „Cinema“. Ea a caracterizat filmul drept „o comedie mai mult sau mai puțin «cu pescari», mai mult sau mai puțin comedie, este un film de atitudine. Iar atitudinea, mai exact spus curajul ei, este semnul sub care funcționează colaborarea Titus Popovici-Manole Marcus“. Deși a lăudat curajul autorilor, Eva Sîrbu a sugerat că miza satirică viza „mărunți ștabi ai vremii“, afirmând că „relele «înfierate» nu sunt nici noi, nici capitale. Curajul nu se manifestă deci față de tigri, ci față de câțiva motani, unii șmecheri, alții tonți. Care motani însă, după cum ni se demonstrează, nu au nevoie decât de o mică, o foarte mică șansă pentru a deveni tigri“.

Eva Sîrbu a descris filmul inițial ca pe o „fabulă, jucată în multe travestiuri: travesti de film polițist, la început; de moment vesel mai apoi; de șarjă oarecum prietenească, de satiră rea, de comedie duioasă, travesti, chiar la urma-urmelor de film realist“. Spre finalul analizei, ea își ajustează perspectiva, considerând „Operațiunea Monstrul“ drept „un film realist despre niște oameni, acolo, care se întorc din concediu discutând despre neveste și obligații, în timp ce un pescar fanfaron povestește cum a prins el monstrul“.

Intenția regizorală: o comedie de tipologii, nu de situații

Lansarea „Operațiunii Monstrul“ a surprins, venind după producții propagandistice și istorice cu o notă mai gravă, precum „Puterea și Adevărul“ și „Actorul și sălbaticii“. Eva Sîrbu, în cronica sa din „Cinema“ de după premieră, nota: „Acum, după ce am depășit momentul surprizei, după ce ne-am obișnuit cu ideea că Titus Popovici, scenaristul nr. 1 al «filmelor trecutului nostru» a aruncat ancora în prezent și încă la malul comediei, că Manole Marcus, regizorul iubitor de gravitate s-a lăsat sedus de aceeași seducătoare comedie, acum, după ce s-au consumat toate semnele de exclamare și au ostenit toate mirările, trebuie să recunoaștem: ne aflăm totuși în fața unui film de Titus Popovici și Manole Marcus“.

Acțiunea filmului urmărește cinci prieteni, pasionați de pescuit, care evadează în Delta Dunării pentru a prinde „monstrul“, un somn uriaș, obiectul visurilor lor de ani de zile. Într-un interviu acordat revistei „Cinema“ în noiembrie 1975, înainte de lansare, regizorul Manole Marcus explica viziunea sa: „O comedie cu pescari, cu obiceiurile lor, cu relațiile dintre ei, cu micile lor ticuri inofensive, care, cred eu, sunt foarte amuzante. Pescarii au un univers al lor, foarte special“. Marcus considera că „această mitologie pescărească poate constitui o poveste cu haz“, mai ales cu un scenarist precum Titus Popovici, el însuși un mare amator de pescuit și vânătoare, care chiar a pus la dispoziție o parte din recuzita personală. Personajul Scriitorului, interpretat de Ovidiu Schumacher, este o caricatură a scenaristului.

Regizorul a subliniat că „Operațiunea Monstrul“ este un film de caractere, nu de situații, o „comedie pe bază de tipologii“. Rolurile au fost scrise special pentru anumiți actori, ținând cont de „paleta lor interpretativă, de posibilitățile lor“. Distribuția a fost de „prim ordin“, incluzându-i pe Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru, Ovidiu Schumacher, alături de debutanții Alexandru Manolescu și Cristina Hoffman. Pentru a evita interpretări nefavorabile care ar fi periclitat difuzarea, Manole Marcus a declarat că a evitat deliberat „orice fel de sofisticare“, asigurând că „acțiunea se desfășoară clar, accesibil. E vorba, de altfel, de un realism pe care l-am probat în majoritatea filmelor mele“.

Personajul lui Toma Caragiu: directorul-pescar și momentele antologice

Povestea începe în București, unde directorul de întreprindere Dumitru (Toma Caragiu) pregătește în cel mai mare secret expediția anuală de pescuit în Delta Dunării. Pentru el și colegii săi, această escapadă reprezintă o evadare din munca plictisitoare de birou și din monotonia vieții casnice, un ritual respectat de peste un deceniu. Dumitru este portretul directorului autoritar, absurd, abuziv și lăudăros, sensibil la orice urmă de concurență din partea subalternilor, un personaj pe care Caragiu îl rafinase deja în celebrele sale scenete. Datorită personalității și talentului actorului, personajul nu devine detestabil, având chiar momente de umanitate și simpatie. Scena sa de debut, planificând „operațiunea“ cu o mină serioasă și instruind secretara să păstreze secretul și șoferul Mircea (Alexandru Manolescu) să scoată discret mașina, este ruptă parcă dintr-un film polițist. Însă planul este compromis din start când se descoperă că soția lui Dumitru plecase deja cu mașina și copiii, spulberând aura de autoritate: acasă, soția este șefa.

Criticul Eva Sîrbu a evidențiat momentele excepționale de joc actoricesc, care scot filmul din orice monotonie, chiar și atunci când „secvențele lungi și dialogurile scurte, făcute din cuvinte lăsate în suspensie, completate cu tăceri și joc de mimică nu mai funcționează“.

Sub forma unei scene magistrale între Toma Caragiu și Marin Moraru (Marin Moraru pierdut sub sacul de dormit, povestind «p-aia cu bicicleta galbenă», năuc și împleticit, peltic și chior de somn, rămâne o pagină de candoare comică unică), sau sub forma unei scene între Toma Caragiu și Octavian Cotescu pupându-se clătinat în barcă, înduioșați de momentul sincerității; sau, din nou, Toma Caragiu căzând în apă și începând pe dată, ca-n transă, să pledeze împotriva poluării sonore; sau, Octavian Cotescu strecurând, cu gesturi de contrabandist de stupefiante, caseta cu Perinița în casetofon; sau... S-ar părea că ajunge. Nu cred. Nu cred, poate și din «vina» actorilor care, în cele câteva secvențe numite, demonstrează prea bine ce-ar fi putut ei dacă...
Eva Sîrbu

Satiră „ţepoasă” acceptată de cenzură

Dincolo de umor, „Operațiunea Monstrul“ poate fi interpretată ca o satiră subtilă la adresa societății românești din perioada comunistă. Regulamentul strict al expediției, contrazis de nerespectarea sa chiar de către inițiatori, scoate în evidență birocrația rigidă și ipocrizia sistemului. La prima vedere, criticile la adresa birocrației și a raporturilor de putere par a fi o critică aspră, dar, în realitate, regimul tolera umorul ca o supapă necesară pentru a descărca frustrările populației, așa cum o demonstrează și programele de umor ale vremii, cu scenete celebre în care Toma Caragiu a excelat.

Dovadă a acestei toleranțe stă și faptul că filmul a fost vizionat de conducerea Consiliului Culturii și Educației Socialiste în martie 1976 și a fost aprobat fără nicio modificare. Cu toate acestea, „Operațiunea Monstrul“ a devenit un film mai puțin comod pentru regim după 1980, când populația se confrunta cu raționalizarea alimentelor, în timp ce elita de partid se răsfăța cu produse destinate exclusiv exportului, precum celebra conservă de vită „Ham“, țigări de foi și șampanie. Eva Sîrbu a concluzionat la acea vreme că „«Operatiunea Monstrul» a ieșit așa cum și l-au dorit autorii lui: nesclipicios în formă, țepos în conținut. Așa cum și l-au dorit și așa cum este, el și-a găsit spectatorii. Ceea ce, firește, contează“.

Explorează subiectele:

Operațiunea Monstrul Toma Caragiu cenzura comunistă

Distribuie Distribuie Comentarii