Oprirea curenților atlantici devine o problemă de securitate în Europa
Circulația Atlantică de Răsturnare Meridională (AMOC) Foto: X@ECOWARRIORSS
Aparatul de decizie de la Reykjavík, Haga sau Helsinki nu mai privește dinamica oceanică drept o simplă temă academică. Islanda a clasificat deja posibilitatea opririi AMOC drept un risc de securitate națională, ducând problema în cadrul Consiliului Nordic de Miniștri pentru un plan regional de contingență. Finlanda a declanșat o investigație amplă privind reziliența transporturilor, energiei și agriculturii, iar Olanda include scenariul în recalibrarea rețelei sale de diguri și canale.
„Este iresponsabil să aștepți certitudinea absolută înainte de a te pregăti”, a subliniat Jóhann Páll Jóhannsson, ministrul islandez al climei, într-o declarație acordată POLITICO. „Pentru că, în momentul în care consecințele devin de netăgăduit, poate fi prea târziu să le mai împiedicăm. Nu e vorba de panică sau alarmism, e pur și simplu o guvernare responsabilă.” Pentru Islanda, chestiunea are valențe existențiale, similară apelurilor disperate lansate de statele insulare din Pacific amenințate de ape.
Preocuparea a pătruns și pe coridoarele Uniunii Europene. Teresa Ribera, comisarul european pentru tranziția verde, sugera chiar ca acronimul AMOC să figureze printre prioritățile de securitate ale blocului comunitar.
Mecanismul din spatele echilibrului termic
De milenii, AMOC asigură temperarea climei vest-europene printr-o dinamică continuă: transportă volume uriașe de apă caldă dinspre tropice către nord, unde apa se răcește, devine densă din cauza salinității ridicate și se scufundă spre adâncuri. Datorită acestei circulații, Parisul se bucură de un climat mult mai blând decât orașul canadian Ottawa, aflat la o latitudine inferioară, iar peninsula Scandinavă este scutită de gerul siberian.
Echilibrul este însă destabilizat de gazele cu efect de seră. Topirea accelerată a ghețurilor groenlandeze și creșterea precipitațiilor injectează cantități masive de apă dulce în Atlanticul de Nord. Devenind mai puțin sărată și mai puțin densă, apa își pierde capacitatea de a se scufunda. Curenții încetinesc, aduc și mai puțină sare dinspre sud, iar procesul riscă să se transforme într-o spirală cu efecte ireversibile.
Deși cinematografia – prin producția „The Day After Tomorrow” din 2004 – a ilustrat o glaciațiune apărută peste noapte, știința exclude o dinamică atât de fulgerătoare. Riscurile reale se întind pe parcursul mai multor decenii, însă perturbările locale pot începe mult mai curând decât se anticipa.
Cercetătorii atrag atenția în special asupra girului subpolar, o buclă de curenți situată la sud de Groenlanda, ce funcționează ca o componentă-cheie a AMOC. „Anumite părți ale AMOC ar putea începe să se prăbușească pe drumul spre colapsul total”, avertizează Laurie Laybourn, cercetător la Chatham House și director al Strategic Climate Risks Initiative. Specialiștii consideră că girul subpolar ar putea începe să se dezactiveze încă din deceniul 2040, generând schimbări accentuate în mai puțin de zece ani.
Swinda Falkena, de la Universitatea din Utrecht, semnalează că probabilitatea ca o astfel de fractură să aibă loc în următoarele două decenii este substanțială: „În esență, înseamnă că trebuie să începem să ne planificăm de pe acum.”
Ce ar presupune o Europă cu curenții blocați
Estimările privind pragul termic critic variază între o creștere globală de 1,4 grade Celsius – atinsă deja în prezent – și 8 grade peste era preindustrială. În 2023, raportul Grupului Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC) estima ca foarte probabilă o diminuare a intensității AMOC cu 24% până la 39% în acest secol, catalogând un colaps abrupt înainte de 2100 drept improbabil, cu o încredere medie. Studiile ulterioare au reaprins însă dezbaterea: unele cercetări plasează punctul critic la mijlocul veacului, altele indică o probabilitate de 25% de blocare chiar și la emisii moderate, în timp ce un studiu recent susține o reducere la jumătate a puterii curenților până în 2100.
Proiecțiile conturează o Europă divizată climatic:
- Ierni polare și furtuni devastatoare generate de falia termică dintre un nord înghețat și un sud torid.
- Calota arctică avansând către coastele Scoției; Marea Baltică ar necesita spărgătoare de gheață masive, iar canalele din Amsterdam ar îngheța frecvent.
- Temperaturi extreme de până la minus 20 de grade Celsius în Olanda și minus 40 de grade în Peninsula Scandinavă.
- În Regatul Unit, ponderea terenurilor propice agriculturii s-ar putea prăbuși de la 32% la doar 7%.
- Economia Islandei ar fi lovită dur prin dispariția stocurilor marine vitale, conform analizelor efectuate pentru Consiliul Nordic.
- O creștere suplimentară a oceanului cu aproximativ o jumătate de metru pe țărmurile europene ale Atlanticului de Nord, ducând la salinizarea solurilor joase.
- Deplasarea centurii de precipitații ecuatoriale ar induce o secetă severă în vestul Africii, intensificând valurile migraționiste spre nord.
„Fiindcă ne aflăm în prima linie în ceea ce privește acest punct de basculare, vrem să fim cei care știu cel mai mult despre el”, afirmă Sari Multala, ministrul climei din Finlanda, anticipând o scădere dramatică a nivelului de trai dacă modelele pesimiste se confirmă.
În Olanda, Saskia van Vuren, expertă în cadrul Programului Delta, recunoaște că incertitudinile sunt mari, dar ia deja în calcul apariția sloiurilor pe fluvii în proiectele curente de amenajare hidrografică. Walid Oueslati, responsabil de climă în cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), insistă că necunoscutele nu scuză pasivitatea: „Incertitudinea nu este un motiv pentru inacțiune. Este un motiv pentru o mai bună gestionare a riscurilor.”
Supravegherea Atlanticului: fonduri sporadice pentru o miză gigantică
Detecția timpurie rămâne prima linie de apărare. Londra alocă 81 de milioane de lire sterline (echivalentul a 94 de milioane de euro) pentru monitorizarea calotei Groenlandei și a girului subpolar, program condus printre alții de cercetătoarea Gemma Bale.
Deși sistemul de senzori RAPID monitorizează coloana de apă din Atlantic de două decenii și a consemnat o temperare ușoară a circulației, fondurile pentru asemenea infrastructuri sunt adesea nesigure, depinzând de granturi ce se încheie în 2028. Penny Holliday, director științific la Centrul Național de Oceanografie din Regatul Unit, atrage atenția că doar colaborarea internațională poate genera alerte utile fiecărui guvern înainte de intrarea pe o traiectorie fără întoarcere.
Vulnerabilitatea sistemelor a fost vizibilă când fosta administrație Donald Trump a inițiat tăieri bugetare ce vizau demontarea unor geamanduri oceanice, măsură retrasă ulterior pe fondul protestelor științifice. La rândul său, Uniunea Europeană a ridicat la 220 de milioane de euro un pachet de sprijin pentru cercetarea oceanică, inițial de 92 de milioane. Oamenii de știință consideră însă sumele insuficiente.
Sjoerd Groeskamp, oceanograf la Institutul Regal Olandez pentru Cercetări Marine, susține alocarea a 500 de milioane până la 1 miliard de euro anual: „Sună mult, dar nu e. Acceleratorul de particule de la CERN are un buget de 1 miliard de euro pe an, nu? Telescopul James Webb a costat 10 miliarde de euro.” Poziția este împărtășită de eurodeputatul Mohammed Chahim, care cere un cadru permanent de finanțare a observării oceanice, similar programelor spațiale.
Strategia măsurilor fără regrete
Chiar și o alertă tardivă ar fi utilă pentru ghidarea adaptării pe termen lung, arată Stefan Rahmstorf, oceanograf la Institutul de Cercetare a Impactului Climatic de la Potsdam. Până la obținerea unor certitudini, soluțiile aplicate trebuie să aducă avantaje indiferent de traiectoria AMOC.
Printre aceste măsuri fără regrete se numără modernizarea termoizolației locuințelor – utilă atât împotriva arșiței, cât și în ierni aspre –, ranforsarea digurilor de coastă, protejarea resurselor de apă și consolidarea lanțurilor de distribuție alimentară. Dincolo de adaptarea infrastructurii, cercetătorii și oficialii nordici, printre care și ministrul norvegian Andreas Bjelland Eriksen, subliniază că singurul mod de a reduce direct probabilitatea unei catastrofe rămâne renunțarea la combustibilii fosili și tăierea fermă a emisiilor poluante.
Explorează subiectele:
