Oprişan, despre amnistie şi graţiere: Prevederi constituţionale la îndemâna Parlamentului; PSD - partid ce se poate gândi la un asemenea act

Vicepreşedintele PSD Marian Oprişan a declarat luni, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN), că amnistia şi graţierea sunt "prevederi constituţionale la îndemâna Parlamentului", susţinând că PSD este un partid care se poate gândi la un asemenea act de clemenţă.

Potrivit lui Oprişan, acest subiect nu a fost discutat în CExN al PSD.

"Nu am discutat aşa ceva în Comitetul Executiv Naţional (despre amnistie şi graţiere -n.r.). Indiferent ce spun unii sau alţii, amnistia şi graţierea sunt prevederi constituţionale care sunt la îndemâna Parlamentului ţării, aşa cum graţierea este la îndemâna preşedintelui României", a declarat Marian Oprişan, după şedinţa CExN.

El a apreciat că ar fi nevoie de un asemenea act de clemenţă, având în vedere "seria abuzurilor comise în justiţie".

"PSD este un partid care împreună cu structurile sale se poate gândi la un asemenea act de clemenţă fără niciun fel de problemă, pentru că acte de asemenea clemenţă s-au mai dat şi în Polonia, Cehia, în Ungaria, în alte ţări. Şi de ce ar fi nevoie? Haideţi să ne gândim la seria de abuzuri comise în justiţie şi la seria de oameni condamnaţi nevinovaţi pe baza protocoalelor încheiate între SRI şi unităţile de parchet din România", a adăugat Oprişan. AGERPRES


populare
astăzi

1 România riscă falimentul / decizia CEDO de joi pe drepturile salariale care ar putea bloca bugetul

2 Noua lege a pensiilor ajunge joi pe masa CCR: mii de români contestă recalcularea

3 Cine stă în spatele marilor lanțuri de magazine din România

4 Răsturnare de situație / Gruparea misterioasă care a paralizat Italia rupe tăcerea: ce urmărește Mișcarea 17 Octombrie

5 VIDEO „Ce președinte american ar spune așa ceva?” / Fost oficial de la Casa Albă: De ce ar fi fost Donald Trump compromis de Putin