Orban: 6 decembrie, data cea mai probabilă dată pentru alegerile parlamentare

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că 6 decembrie este data cea mai probabilă pentru alegerile parlamentare, dar a menţionat că va trebui văzut cât de puternică va fi epidemia în perioada respectivă şi dacă va permite organizarea unei campanii electorale.

"În ceea ce priveşte alegerile parlamentare, ele trebuie organizate în 6 decembrie cel mai devreme, pentru că trebuie puse în legătură cu finalul mandatului actualului parlament şi cu obligaţia ca noul parlament să fie convocat de preşedinte în termen de maxim 20 de zile de la data alegerilor. Deci, cea mai probabilă dată este 6 decembrie pentru alegerile parlamentare. Sigur că aici va trebui să vedem cât de puternică va fi epidemia şi dacă va permite organizarea unei campanii electorale", a afirmat premierul Orban, într-un interviu pentru postul România TV.

În ce priveşte alegerile locale, el a arătat că acestea ar putea să aibă loc la sfârşitul lui septembrie - începutul lui octombrie. În acest sens, premierul a menţionat că, potrivit evaluărilor realizate de epidemiologi, în lunile iulie-august se va înregistra probabil "o reducere foarte mare a numărului de cazuri", cu condiţia să fie respectate "toate măsurile şi regulile" instituite.

Prim-ministrul a mai apreciat că "românii sunt serioşi" şi respectă regulile, iar dovada cea mai bună o reprezintă faptul că numărul de îmbolnăviri zilnice a scăzut sub 200.

"Pentru a putea face o campanie, ai nevoie ca nivelul epidemiei să fie foarte scăzut - numărul de persoane care sunt infectate - şi de o perioadă de timp în care se poate face această campanie. Din punctul nostru de vedere, cel mai bun moment de organizare a alegerilor locale ar fi sfârşitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie, când revine lumea din concedii - pentru că iulie şi august sunt luni de concedii - în septembrie, când încă nu este anunţat valul al doilea. Estimările privind valul al doilea sunt ca acesta să înceapă între 15 octombrie - 1 noiembrie, deci avem posibilitatea în această fereastră de oportunitate să putem organiza o campanie serioasă, să putem organiza alegeri", a mai spus şeful Guvernului. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Verișoara lui Tătaru l-a impus ca administrator la Antibiotice SA, cu 2500 de Euro lunar, pe cumătrul ministru…

2 Citiți! Un singur cuvânt: Mafie!

3 Judecați voi / Justiției i-au trebuit 8 luni ca să stabilească cine rejudecă procesul familiei Cosma din Prahova…

4 Amănunte picante / Grupul de la Scroviștea / Ce s-a ales de oamenii lui Dragnea

5 „Un mafiot prins... cu raţa-n gură" / Ana Birchall, pe foc automat despre Iordache

recomandări

Te ia DNA: Florin Lungoci

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cum se fabrică manual o sticlă din nisip la peste 1000 de grade