Orban: Căutăm o soluţie pentru a motiva implicarea medicilor de familie în urmărirea stării pacienţilor cu forme uşoare

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat sâmbătă că alături de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, caută soluţii pentru a motiva implicarea medicilor de familie în urmărirea stării de sănătate a pacienţilor care au forme uşoare de COVID-19.

"Am discutat cu domnul ministru Tătaru. Căutăm inclusiv o soluţie de a găsi o posibilitate de motivare a medicilor de familie pentru implicarea în anumite... Am să vă dau un exemplu. Nu pot medicii din spital, care au cazurile persoanelor ce sunt internate în spital, care fie sunt în ATI, fie sunt în alte secţii, dar au forme de manifestare - e foarte greu să urmărească starea de sănătate şi evoluţia bolii pentru pacienţii cu forme uşoare. Şi atunci trebuie să existe o evaluare a evoluţiei stării de sănătate, inclusiv vindecarea sau apariţia unor simptome noi, care să nu necesite un telefon la urgenţe, la 112. Şi aici eu cred că medicii de familie - mai ales că orice cetăţean are un medic de familie - am convingerea că medicul de familie poate fi implicat şi, evident, trebuie răsplătit, în baza legislaţiei privitoare la COVID-19, trebuie răsplătit pentru activităţile pe care le desfăşoară în relaţia cu pacienţii lor care sunt pozitivi", a afirmat premierul, la finalul unei vizite efectuate la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti.

Astfel, Orban a precizat că medicii de familie ar putea să urmărească starea de sănătate a pacienţilor respectivi, dar ar putea fi implicaţi şi în anchetele epidemiologice.

"Să urmărească starea de sănătate, să vadă exact tratamentul, să urmărească evoluţia fiecărui caz. (...) Cred că un medic de familie ar putea să aibă competenţa de a face anchete epidemiologice. Până la urmă, în aceste anchete epidemiologice, din punctul meu de vedere, viteza este importantă. De fapt, ce urmărim prin anchete epidemiologice? Sigur că urmărim să aflăm şi unde s-a infectat persoana - în măsura în care este posibil şi îşi aduce aminte - dar ne interesează mai ales să descoperim persoanele cu care a intrat în contact, pentru ca acestea să nu transmită la rândul lor virusul în comunitate", a spus Ludovic Orban. AGERPRES


populare
astăzi

1 Printr-un mesaj dubios, rușii îi transmit din Luxemburg lui Mircea Geoană că nu l-au uitat

2 VIDEO Atac reușit al Iranului asupra unei baze americane din Arabia Saudită: Cel puțin 12 soldați răniți și avioane avariate

3 Operațiuni secrete / avioanele guvernului Orban ar fi transportat bani și obiecte de valoare din Rusia, conform dezvăluirilor unui jurnalist maghiar

4 Festivalul prostiei în PSD, în plină desfășurare / O filială județeană PSD a votat în unanimitate pentru un guvern fără Ilie Bolojan și fără USR

5 O rachetă Flamingo ucraineană a lovit o fabrică de explozibili la 750 km în interiorul Rusiei, provocând explozii puternice și nori de fum dens