Orban le cere românilor să nu voteze cu Mircea Diaconu la alegerile europarlamentare

Orban le cere românilor să nu voteze cu Mircea Diaconu la alegerile europarlamentare

Candidatura lui Mircea Diaconu la Europarlamentare, CONTESTATĂ LA BEC

Românii nu ar trebui să voteze cu Mircea Diaconu la alegerile europarlamentare, în condiţiile în care acestuia i se va admite candidatura, întrucât oricine face acest lucru îşi risipeşte votul, a declarat, într-o conferinţă de presă la Focșani, deputatul liberal Ludovic Orban.

Deputatul liberal a afirmat că PNL a respectat decizia magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au decis că "Mircea Diaconu nu are dreptul legal de a ocupa timp de trei ani nicio funcție publică", transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Noi nu puteam să încălcăm o hotărâre a ICCJ“, a afimat Ludovic Orban.

Liberalul a continuat explicând că, dacă lui Mircea Diaconu îi va fi acceptată candidatura, atunci cetățenii nu ar trebui să voteze cu acesta.

"Nu cred că vreun cetățean român ar trebui să voteze cu Mircea Diaconu“, a afirmat Ludovic Orban.

El și-a argumentat opinia susținând că orice cetățean ar trebui să respecte hotărîrile judecătorești, cu atât mai mult cele date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Un al doilea motiv este că oricine votează cu Mircea Diaconu, dacă i se admite candidatura, votează degeaba, își pierde votul. Şi în cazul în care Mircea Diaconu întrunește numărul de voturi pentru a obține un mandat, nu i se va valida mandatul. Oricine votează cu Mircea Diaconu își risipește votul“, a spus deputatul Ludovic Orban.

Numele lui Mircea Diaconu a fost retras, în 18 martie, de pe lista de candidaţi PNL pentru alegerile europarlamentare.

În 19 martie, Mircea Diaconu a anunţat că şi-a dat demisia din PNL şi va candida independent la alegerile europarlamentare.

Miercuri seară, Mircea Diaconu şi-a depus, la Biroul Electoral Central, dosarul de candidatură şi listele de susţinători pentru a intra în alegerile europarlamentare în calitate de candidat independent. Admiterea sau respingerea candidaturilor de către BEC trebuie să se facă până în 5 aprilie.

Soluţionarea contestaţiilor privind candidaturile la PE se face de către Tribunalul Bucureşti.

Mircea Diaconu a declarat că la BEC există contestaţii la candidatura sa ca independent la alegerile pentru PE deoarece cineva vrea să îi ia "dreptul de a alege şi a fi ales", referindu-se la o persoană cu care a avut divergenţe în 2009 şi care "conduce cu o mână de fier forjat", fără a o nominaliza.

Diaconu a spus că nu crede că BEC îi va respinge candidatura.

Tot miercuri, Agenţia Naţională de Integritate trimisese BEC o informare în care se arăta că Mircea Diaconu nu îndeplineşte condiţiile legale de validare a candidaturii sale pentru Parlamentul European.

"Agenția Națională de Integritate comunică Biroului Electoral Central faptul că domnul Mircea Diaconu nu îndeplinește condițiile legale pentru validarea candidaturii acestuia pentru Parlamentul European. Considerentele pe care le avem în vedere sunt întemeiate pe următoarele: Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.3104/2012 prin care a fost respins recursul formulat de domnul Diaconu Mircea; Constituția României republicată; Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative; Legea nr. 33/2007 - republicată privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European", se arată în informarea semnată de preşedintele ANI, Horia Georgescu, şi adresată preşedintelui BEC, Florentin Sorin Drăguţ.

Sursa: realitatea.net


Citește și:

populare
astăzi

1 Mutarea inteligentă a României prin care să obțină totul donând Patriot Ucrainei. Expert: „Ar fi ca un CASCO față de un RCA”

2 VIDEO Informațiile ăstea despre Simona Halep par ireale...

3 Turcii se laudă că noile avioane de luptă KAAN sunt „mai bune” decât avioanele americane F-35

4 Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce făcea sex cu iubitul ei

5 Horoscop joi, 16 mai. Capricornii trebuie să facă mișcare, iar nativii unei zodii se bucură de câștiguri neașteptate