Ordin de protecție emis împotriva senatorului Robert Ghiță, acuzat de agresiune
Senatorul Robert Ghiță, parlamentar neafiliat ales pe listele Partidului Oamenilor Tineri din Olt, se află în centrul unui scandal de violență domestică, după ce soția sa a obținut un ordin de protecție provizoriu împotriva sa. Femeia îl acuză pe politician de agresiune fizică și de alungare din locuință, invocând o deteriorare a comportamentului acestuia de la preluarea mandatului.
Autoritățile au emis un ordin de protecție provizoriu care îi interzice senatorului Robert Ghiță să se apropie la mai puțin de 100 de metri de victimă, de domiciliul acesteia sau de locul său de muncă. Documentul subliniază că încălcarea acestor măsuri constituie infracțiune și poate fi pedepsită cu închisoare de la șase luni la cinci ani.
Măsurile prevăzute de ordinul de protecție devin obligatorii imediat după emiterea acestuia, fără a fi necesare somații sau termene suplimentare. Senatorul are posibilitatea de a contesta ordinul la Judecătoria Slatina, în termen de 48 de ore de la comunicare.
Acuzațiile soției
Potrivit declarațiilor victimei, atitudinea senatorului s-ar fi schimbat radical după ce acesta a devenit parlamentar. Femeia susține că noul său statut i-a influențat comportamentul într-un mod negativ, determinându-l să consume alcool tot mai frecvent. De asemenea, anturajul său ar fi contribuit la deteriorarea relației, iar amenințările ar fi precedat actele de violență fizică. Ultimul incident de agresiune ar fi avut loc în noaptea de 31 iulie spre 1 august, când senatorul ar fi lovit-o.
Victima afirmă că a fost alungată din locuință și că, ulterior, a fost supusă unor presiuni pentru a accepta divorțul la notar. Aceasta susține că a fost șantajată cu declarații false privind părăsirea voluntară a domiciliului, în încercarea de a-i masca, potrivit ei, alungarea. Femeia a explicat că nu a raportat anterior episoadele de violență din cauza situației sale financiare precare, precizând că nu deține o locuință proprie, s-a angajat recent și are în întreținere doi copii minori.
„După ce a devenit senator, atitudinea lui față de mine s-a schimbat la 180 de grade. Noul rol i s-a urcat la cap și a început să bea tot mai des. Cred că și anturajul lui a devenit o problemă. A început să vină acasă băut tot mai des și să mă amenințe, apoi a devenit tot mai violent. Ultima dată m-a bătut în noaptea de 31 iulie spre 1 august. Nu vreau să cer divorțul de el. M-a contactat de mai multe ori să mă șantajeze pentru a accepta să divorțăm la notar, pentru că altfel se duce la poliție să spună că am părăsit domiciliul, în locul alungării din locuință. În trecut nu am mai raportat episoadele de violență, având în vedere situația mea mai delicată. Nu am unde să locuiesc, abia m-am angajat și nu am cum să îmi asigur traiul zilnic, pentru că mai am și doi copii minori care trebuie îngrijiți. În ultimul apel, în cadrul căruia părea beat, m-a amenințat că se duce la poliție să reclame că am părăsit locuința”, a precizat victima.
Reacția senatorului și detaliile ordinului de protecție
Contactat pentru a oferi un punct de vedere, Robert Ghiță a refuzat să ofere detalii suplimentare și a respins ferm acuzațiile, catalogându-le drept neadevărate.
„Cele spuse sunt niște minciuni, iar poliția va decide”, a fost răspunsul senatorului.
Textul ordinului de protecție provizoriu clarifică aspecte legale importante:
„Agresorului i s-a adus la cunoștință faptul că nerespectarea/încălcarea oricăreia din măsurile dispuse prin prezentul ordin de protecție provizoriu constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, în conformitate cu art. alin. (2) din Legea nr. 217/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Agresorului i s-a adus la cunoștință faptul că obligațiile și interdicțiile dispuse împotriva agresorilor prin ordinele protecție provizorii devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somație și fără trecerea vreunui termen. Prezentul ordin poate fi contestat, în termen de 48 de ore de la comunicare, la Judecătoria Slatina. Prezentul ordin va fi comunicat structurilor Poliției Române în a căror rază de competență teritorială se află locui victimei și a agresorului, în situația în care acestea nu se află în raza de competență teritorială a structurii emitente.”
Un istoric politic controversat
Robert Ghiță a atras atenția publicului și în trecut. A fost unul dintre cei șase aleși ai Partidului Oamenilor Tineri care nu au declarat niciun venit în anul 2023 și nu au deținut un loc de muncă înainte de a depune jurământul de parlamentar.
Conform declarației sale de avere, veniturile senatorului pe parcursul anului 2023 au fost zero. În privința bunurilor, acesta deține un apartament în Slatina, achiziționat în 2020, un alt apartament dobândit în 1986 prin reconstituire de drept de proprietate, și o treime dintr-o casă de vacanță situată în comuna Teslui, județul Olt, moștenită în 2022. De asemenea, în declarația de avere este menționat un autoturism fabricat în anul 2006.
Senatorul de Olt este cunoscut și pentru problemele legate de CV-ul său. Acesta a menționat că ar fi urmat, între anii 2005 și 2009, patru ani de studii la Academia de Studii Economice, Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune. Însă, sistemul Bologna a fost implementat în România începând cu anul universitar 2005-2006, iar durata studiilor de licență pentru această specializare este de trei ani, nu de patru.
În luna mai 2025, Robert Ghiță a părăsit grupul parlamentar al POT, în urma desființării acestuia, după o serie de transferuri ale aleșilor către alte formațiuni politice.
Explorează subiectele:

