Palatele luxoase care uluiau România în anii ’90. Secretele vilelor extravagante care atrăgeau toate privirile

După căderea comunismului, România a intrat într-o epocă a contrastelor vizibile, în care mulți români au folosit averile făcute rapid în investiții imobiliare care aveau să îi uluiască pe români și străini. Alții și-au dat frâu liber imaginației în construcții, cu același efect.

În primii ani după Revoluția din decembrie 1989, numeroși români au trecut rapid de la stilul sobru, economicos și simplu al arhitecturii clădirilor ridicate în comunism la construcții care atrăgeau atenția prin volumul și tematica lor, prin decorațiuni abundente și combinații surprinzătoare.

Unii români, dar și romi, îmbogățiți rapid în anii ’90, și-au ridicat vile opulente menite să le reflecte succesul material, în timp ce alții s-au lăsat inspirați de propriile pasiuni sau cunoștințe artistice, reușind să transforme, fără investiții costisitoare, proiecte modeste în clădiri menite să atragă atenția trecătorilor.

Înfățișarea noilor clădiri a stârnit controverse, unele fiind catalogate drept „kitschuri”, termen folosit pentru a descrie creații de prost gust, ostentative, marcate de exces decorativ, imitație și combinații nepotrivite de stiluri, materiale și simboluri.

De ce au început românii să își construiască vile opulente

Vilele cu înfățișare neobișnuită din anii ’90 au atras uimirea multor români, dar și interesul presei internaționale. Cu timpul, oamenii s-au obișnuit cu multe dintre acestea, în timp ce altele continuă să rămână atractive pentru amatorii de fotografii. François Ruegg, profesor emerit la Universitatea din Fribourg, a realizat o cercetare amplă în care oferea explicații pentru atracția multor est-europeni pentru opulență. El afirma că vizibilitatea noilor îmbogățiți din Europa de Est și din fostul spațiu sovietic este un fenomen relativ recent, care trebuie plasat într-un context dublu.

„Pe de o parte, este vorba despre comportamentul noilor elite: ele au ajuns în această poziție prin accesul la noi locuri de muncă sau funcții profitabile în economie și politică, ceea ce le-a oferit capitalul necesar. Pe de altă parte, în Est a devenit disponibilă o mare varietate de produse de import, împreună cu o mai bună cunoaștere a modei și a tendințelor, ceea ce a făcut posibile proiectele arhitecturale. Toate acestea erau inaccesibile în timpul vechiului regim. Persoanele înstărite și privilegiate cu greu își puteau afișa public averea. Tocmai acest aspect — afișarea publică a bogăției — îi caracterizează pe noii îmbogățiți din Est, spre deosebire, de pildă, de tradiția burgheză (protestantă), care cere discreție în privința averii și practicarea unei anumite cumpătări, dacă nu chiar a zgârceniei, așa cum se poate observa în orașe calviniste austere ca Geneva”, nota cercetătorul.

Alături de mașinile de lux, vilele cu mai multe etaje și decorațiuni stridente, marcate uneori de emblemele unor mărci de lux sau de numele proprietarilor, au fost unul dintre mijloacele cele mai la îndemână pentru noii îmbogățiți de a-și confirma statutul social. Definiția noilor îmbogățiți, adăuga cercetătorul, se bazează, de obicei, pe faptul că aceștia nu au dobândit o cultură a cheltuirii banilor asociată cu gustul și rafinamentul.

„În cazul lor, cheltuiala ostentativă joacă un rol clar — totul ține de recunoașterea socială a succesului economic și, prin urmare, social, într-un mediu marcat de semne exterioare ale sărăciei și subdezvoltării, mai ales în ceea ce privește infrastructura: utilități, rețeaua rutieră, materialele de construcție și așa mai departe. Într-un asemenea context, noii îmbogățiți cu greu pot rămâne neobservați și ajung inevitabil să ocupe locul pe care îl aveau altădată clasele privilegiate, fără însă a avea cultura acestora și recunoașterea lor istorică”, afirma profesorul, în studiul „Noii îmbogățiți în „palatele” lor: un aspect al transformării urbane în fostele țări socialiste”.

Palatele romilor, între extravaganță și kitsch

Primele palate extravagante ale unor familii de romi au fost ridicate la începutul anilor ’90, multe dintre ele în foste mahalale de la periferia orașelor, locuite de comunități numeroase și sărace. Noile „palate țigănești” s-au remarcat imediat prin contrastul puternic cu locuințele modeste din cartierele în care au apărut.

Proprietarii lor au fost adesea priviți cu suspiciune, atât din cauza opulenței afișate ostentativ la marginea orașelor, cât și pentru extinderea lor în zone centrale din orașe ca Timișoara. În capitala Banatului, numeroase familii de romi au ajuns să cumpere case vechi, valoroase prin arhitectură și istorie, profitând de haosul legislativ al tranziției și de disponibilitatea unor sume mari de bani lichizi, provenite uneori din afaceri controversate.

În anii ’90, palate cu turnulețe au prins avânt în toate colțurile României. În Strehaia, Caracal, Sibiu, Huedin sau Hunedoara, romii au transformat treptat vechi mahalale în cartiere dominate de vile cu o arhitectură excentrică, lipsită de coerență. Recordul numărului de palate l-a deținut în anii ’90 comuna Buzescu din Teleorman, cunoscută în trecut pentru comunitatea tradițională a căldărarilor, unde au fost construite peste 100 de palate. Secretul unora dintre proprietarii lor, dezvăluit mai târziu de anchetele procurorilor, era reprezentat de afacerile ilegale cu aluminiu și alte metale provenite de la combinatul din Slatina.

În centrul comunei Buzescu, unul dintre palatele care avea să atragă mult timp atenția călătorilor a fost reședința lui Dan Finuțu, un localnic îmbogățit rapid în anii ’90, dar condamnat pentru mai multe infracțiuni.

La începutul anilor 2000, Finuțu a construit un palat menit să semene cu Judecătoria din Caracal, ca amintire a primei condamnări primite la instanța din Olt. De la cele patru coloane de la intrare până la geamuri și acoperiș, modelul păstrat a fost cel al clădirii Judecătoriei din Caracal. Pe fațadă, acolo unde pe clădirea originală scria „Judecătorie”, romul din Buzescu a scris „Dan Finuțu - 2003”. Dan Finuțu a murit în 2012, într-un accident rutier, împreună cu soția sa, iar apropiații săi i-au ridicat un cavou care, de asemenea, înfățișează Judecătoria Caracal.

Miliardarul din Slobozia, inspirat de Dallas

La începutul anilor ’90, Ilie Alexandru, un fost boxer din Slobozia, cu un trecut marcat de mai multe probleme cu legea în perioada comunistă, avea să devină în scurt timp unul dintre cei mai bogați oameni din România. Relata că a intrat în afaceri imediat după 1990, întâi din comerțul cu blugi și dulciuri aduse din bazarurile din Istanbul și vândute în consignația sa. Mai târziu, a investit banii, dar și sumele uriașe împrumutate de la Credit Bank, într-o fabrică de televizoare și un complex turistic.

Cum a ajuns o casă din Lupeni să atragă toate privirile. „Ciudăţenia” tricoloră din Valea Jiului FOTO

La mijlocul anilor ’90, Ilie Alexandru își dorea să își asocieze imaginea cu faimosul personaj „J.R.” din serialul Dallas. Complexul său din Slobozia imita celebrul domeniu Southfork din serialul american, doar că în curtea sa ridicase și un „turn Eiffel”, replică la dimensiuni mai reduse a monumentului din Paris.

„Îmi place foarte mult serialul Dallas și îl urmăresc cu plăcere. Ce mi-am zis? Ce, domnule, la noi nu pot exista ferme ca acelea din America? Pot, cum să nu. Dacă sunt bani și o mână de gospodar, totul este posibil. În 1992 am început construcția fermei și, relativ repede, am și terminat-o. Am cheltuit vreo 300 de milioane de lei. Se află în construcție un cazinou cu două niveluri, pentru care am alocat până acum în jur de 800 de milioane de lei. Dar, până se va termina, investiția va depăși un miliard. Al doilea proiect este o discotecă pe trei niveluri, construită numai din sticlă. Vreau să las ceva în urma mea și vreau să le ofer oamenilor un loc ca-n filme”, afirma acesta, la începutul anilor ’90.

În acei ani, ferma Hermes, care imita domeniul american, era vizitată de mii de turiști, printre care și adevăratul J.R., actorul Larry Hagman. Dar afacerile miliardarului au mers prost în cele din urmă. Ilie Alexandru a avut mai multe condamnări pentru înșelăciune în anii 1990 și 2000, iar în 2010 a murit.

Castelul de la poalele Sarmizegetusei Regia

Unele clădiri care au atras numeroase priviri în ultimele decenii nu au avut nevoie de investiții uriașe. Una dintre acestea a fost ridicată de medicul Napoleon Săvescu, la începutul anilor 2000, la câțiva kilometri de Sarmizegetusa Regia. Omul de știință stabilit în SUA, pasionat de istoria dacilor și autor al mai multor cărți pe tematici istorice, și-a construit o vilă-castel cu o înfățișare inedită.

Clădirea a fost construită pe coama unui deal, în pădure, la aproximativ 100 de metri de drum, iar un lung șir de trepte din piatră a fost realizat până la intrare. Deasupra ușii, pe peretele balconului din piatră, a fost așezat un blazon în care este înfățișată o pasăre de pradă, un corb pelasgic. Turnurile rotunde străjuiesc așezarea asemănătoare unei fortificații.

Casa din sticle

Vasile Piscureanu, un localnic din comuna Jupânești (județul Gorj), se mândrea în anii trecuți că a ridicat în curtea casei sale mai multe construcții din sticle. Una dintre case are și un etaj și a fost construită din lăzi pline cu sticle, folosite în locul cărămizilor. Materialele au fost adunate de-a lungul a două decenii, începând din anii ’90, în special din barurile locale. Sticlele din pereții micii sale vile au fost amestecate cu ciment.

„Este mai tare decât o cărămidă. Am zidit lăzile cu ciment, așa cum se face și cu cărămizile. Este ca o vilă, pentru că am făcut și o scară care duce la mansardă. Acolo, ziua este răcoare, iar noaptea cald, pentru că este vorba de condens și circulația aerului. Sticlele conferă rezistență, iar lăzile sunt folosite în loc de cofraj“, afirma acesta.

Casă cu fundația din mii de sticle de băutură goale, virală. „Toate au fost băute de voi?”

Localnicul a mai ridicat în curtea gospodăriei o construcție în formă de sticlă și alta care seamănă cu o ploscă. Pentru prima dintre ele a folosit peste 10.000 de sticle, iar în pereții celeilalte au fost încastrate alte 4.000 de sticle.

Casa cu mașină încorporată

În anii 2000, Ioan Bobocel, un localnic din Lupeni (județul Hunedoara), și-a amenajat casa într-un mod care avea să o facă faimoasă. Fațadele sale au fost zugrăvite în culorile drapelului național și ale Uniunii Europene, iar acoperișul a fost vopsit în albastru, galben și roșu. Pe lângă aceasta, o mașină tăiată în două a fost integrată în muchiile pereților exteriori ai clădirii.

Ideea de a-și vopsi casa în culorile tricolorului i-a venit mecanicului auto din localitate în anul 2006, când reprezentanții primăriei l-au atenționat să o zugrăvească pentru a-i da un aspect mai plăcut, clădirea fiind situată pe bulevardul principal al municipiului. Tot atunci, acesta relata presei că a fost reclamat pentru că lăsa mașina parcată pe trotuar, în fața casei.

Autoturismul era al fiului său, care plecase în Occident și nu îl mai folosea, iar bărbatul s-a gândit că, dacă tot nu dispune de o „parcare la domiciliu”, să își ancoreze mașina chiar „la domiciliu”, integrată în pereții casei sale. Trecătorii s-au obișnuit cu priveliștea casei din Lupeni, însă adesea turiștii se opresc în dreptul ei pentru a-i face fotografii.