„Pământul se învârte” pentru milioane de oameni: Reeducarea vestibulară, soluția vitală
Vertijul, o experiență deranjantă în care realitatea pare să se rotească fără control, este însoțit adesea de o serie de simptome neplăcute. Pacienții descriu senzații de amețeală intensă, similară cu cea resimțită într-un carusel rapid, la care se adaugă dezechilibru, greață, vomă și tinitus (țiuit în urechi). Impactul psihologic este semnificativ, mai ales la primul episod, manifestându-se printr-o stare puternică de anxietate.
Dr. Mara Tănase, medic ORL în rețeaua MedLife din Brașov, subliniază importanța reeducării vestibulare ca o componentă esențială a tratamentului sindroamelor vertiginoase și a recuperării pacienților cu tulburări de echilibru.
Vertijul paroxistic pozițional benign: Cauze și simptome
Cei care au trecut printr-un episod de vertij paroxistic pozițional benign (VPPB) relatează o stare de amețeală ce apare brusc, fie ziua, fie noaptea, adesea declanșată de o mișcare rapidă a capului. Senzația de învârtire poate fi atât de intensă încât generează teama de afecțiuni grave, precum un accident vascular cerebral.
„Vertijul paroxistic pozițional benign (sau VPPB pe scurt) reprezintă o afecțiune mecanică a labirintului, porțiunea urechii interne care se ocupă de menținerea echilibrului, în care apar episoade bruște de amețeală cu caracter rotator (de învârtire). În general, simptomele au durată scurtă, de obicei de câteva secunde, ele fiind declanșate de schimbarea bruscă a poziției capului sau a corpului. Dacă durează mai mult, aceste episoade pot fi însoțite de greață sau vărsături și de o stare puternică de anxietate, pentru că pacientul nu înțelege ce se întâmplă cu el, cu atât mai mult la primul episod experimentat. Uneori se pot asocia manifestări auditive, precum senzația de ureche înfundată sau țiuit în urechi. Ce este important de știut în mod particular în cazul VPPB este că episodul intens de vertij este de scurtă durată, aproximativ câteva secunde și se remite spontan dacă este evitată poziția declanșatoare, iar afecțiunea nu pune viața în pericol - de aici și denumirea de benign.”
– Dr. Mara Tănase
Necesitatea investigațiilor medicale amănunțite
Persistența simptomelor de vertij îi determină pe pacienți să solicite adesea ajutor de urgență. La camera de gardă, aceștia sunt supuși unei evaluări amănunțite pentru a exclude diverse cauze, de la afecțiuni ale urechii interne la hipertensiune arterială, spondiloză cervicală sau chiar un accident vascular cerebral.
„În primul rând, este important de făcut o anamneză și un examen obiectiv complet pentru a stabili un diagnostic precis, de cele mai multe ori acestea fiind suficiente cel puțin pentru diferențierea principală a posibilelor cauze. În funcție de rezultatele examenului obiectiv, atunci când starea pacientului o permite, se mai pot efectua o serie de investigații paraclinice suplimentare, precum testările audiologice - audiograma, timpanograma -, analize de sânge sau investigații imagistice cu CT sau RMN, dar acestea sunt rezervate doar anumitor cazuri. Cu toate acestea, în urgență, este recomandat ca un sindrom vertiginos debutat brusc să fie evaluat atât de ORL, cât și din punct de vedere neurologic, pentru a exclude situații mai grave care să necesite un tratament de urgență.”
– Dr. Mara Tănase
Cauze și factori de risc ai sindroamelor vertiginoase
În majoritatea cazurilor, vertijul este legat de o afecțiune a urechii interne. Există două categorii principale de vertij: periferic și central. Specialiștii ORL investighează și tratează vertijul periferic, care include VPPB, neuronita vestibulară și boala Ménière. Totuși, vertijul poate fi un simptom și în alte patologii ale urechii.
Dr. Mara Tănase explică și factorii de risc asociați cu aceste afecțiuni:
- VPPB: Deși multe patologii sunt idiopatice (fără o cauză bine definită), studiile indică legături cu traumatisme craniene, repausul prelungit la pat și lipsa cronică de mișcare. Sexul feminin, deficitul de vitamina D și tulburările metabolismului calciului sunt de asemenea considerați factori de risc.
- Neuronita vestibulară: Această boală inflamatorie acută a nervului vestibular este asociată în principal cu infecțiile virale recente, vârsta adultă și oboseala cronică.
- Boala Ménière : O patologie cronică a urechii interne, caracterizată prin creșterea presiunii lichidului din sistemul vestibular. Etiologia exactă nu este stabilită, dar se crede că este o boală multifactorială, influențată de factori genetici, afecțiuni autoimune sau vasculare.
Tratamentul vertijului paroxistic pozițional benign (VPPB)
Deși în anumite situații pot fi recomandate medicamente antivertiginoase pentru ameliorarea simptomelor, Dr. Tănase subliniază că VPPB, fiind o afecțiune mecanică, răspunde cel mai bine la tehnici de repoziționare, urmate de exerciții de reeducare vestibulară.
„Singurul tratament medicamentos cu antivertiginoase, antiemetice sau anxiolitice care poate fi utilizat în caz de VPPB se recomandă doar pe termen scurt și are scopul de a ameliora simptomele acute pentru a putea suporta manevrele de repoziționare, însă aceste medicamente nu se utilizează de rutină. În cazul VPPB, tratamentul presupune efectuarea unor tehnici de repoziționare. Pacienții care se cunosc cu această boală și deja au fost evaluați de un specialist care a efectuat testele diagnostice și ulterior și manevrele de repoziționare pot fi învățați cum să repete aceste manevre la domiciliu, singuri sau cu ajutorul unui aparținător. Cu toate acestea, pentru pacienții care nu au un diagnostic nu este sigur să practice singuri acasă aceste manevre, deoarece pot inclusiv agrava situația. Este importantă diagnosticarea cu precizie a canalului semicircular afectat (există câte 3 pe fiecare ureche) pentru a putea efectua tehnica specifică pentru canalul respectiv. În anumite cazuri mai complexe pot fi și 2 canale afectate în același timp, dar acestea sunt cazuri mai rare.”
– Dr. Mara Tănase
Dacă manevrele de repoziționare nu reușesc la prima încercare, ele pot fi repetate după câteva zile. Simptomele pot persista sau reapare în timp, necesitând reluarea manevrelor. Majoritatea pacienților cu VPPB observă o remitere a simptomelor după prima ședință de repoziționare, deși o ușoară instabilitate poate persista câteva zile până la compensarea completă a sistemului vestibular.
Pentru diagnosticarea VPPB, există teste specifice realizate cu aparate precum videonistagmografia, platforma pentru posturografie sau scaunul TRV. În cazul persistenței simptomelor, este esențială o reevaluare pentru a confirma diagnosticul corect al canalului afectat și a exclude alte cauze posibile, cum ar fi perturbări metabolice, afecțiuni ale coloanei vertebrale (în special cervicale), patologii cardiovasculare sau neurologice.
Reeducarea vestibulară: Soluția pentru echilibrul cronic
Reeducarea vestibulară este considerată cea mai eficientă metodă pentru recuperarea pacienților cu tulburări de echilibru. Această terapie este indicată atât în fazele incipiente, după dispariția simptomelor acute, pentru o recuperare rapidă, cât și pentru pacienții care se confruntă cu instabilitate cronică, vârstnici sau cei cu crize frecvente de vertij.
„Reeducarea vestibulară reprezintă o formă de kinetoterapie pentru creier și ureche prin care se dorește redobândirea completă a funcției aparatului vestibular, dar și integrarea celorlalte componente care participă la stabilitatea echilibrului, precum semnalele vizuale colectate prin simțul văzului sau de la proprioceptorii din mușchi sau articulații. Astfel, creierul este forțat să se adapteze și să preia și alte semnale pentru a compensa afecțiunea urechii interne.”
– Dr. Mara Tănase
Programul de reeducare vestibulară include exerciții fizice personalizate, care implică mișcări ale ochilor și capului, precum și exerciții de echilibru pe diverse suprafețe. Acestea se efectuează progresiv, ideal sub supravegherea unui specialist, iar unele dintre ele pot fi continuate și acasă.
Complicațiile sindroamelor vertiginoase și impactul psihologic
Deși VPPB nu este o boală gravă, impactul său asupra calității vieții poate fi semnificativ. Teama de o nouă criză poate duce la izolare socială, determinând pacienții să rămână în casă sau să iasă doar însoțiți. Mulți dezvoltă atacuri de panică și anxietate, stări care, netratate, pot evolua spre depresie.
„Dincolo de pericolul de cădere și a traumatismelor fizice ce pot apărea în această situație, sindroamele vertiginoase se pot complica și altfel. Poate apărea decondiționarea vestibulară cronică, fază în care mulți pacienți, de frică să nu mai amețească, încep să își blocheze gâtul și să evite orice mișcare a capului. În timp, această „protecție” face mai mult rău: creierul nu mai învață să compenseze problema, mușchii gâtului se atrofiază și se rigidizează, iar pacientul ajunge să sufere de o instabilitate cronică, zilnică, fiind permanent „pe valuri”. De aici rezultă impactul psihologic major care poate conduce în timp la izolarea socială și declinul profesional.”
– Dr. Mara Tănase
Explorează subiectele:
