Parlamentul European îşi desemnează noul preşedinte, favorită fiind eurodeputata malteză Roberta Metsola

Parlamentul European îşi desemnează noul preşedinte, favorită fiind eurodeputata malteză Roberta Metsola

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, îşi alege marţi noul preşedinte pentru următorii doi ani şi jumătate, cele mai mari şanse avându-le eurodeputata malteză Roberta Metsola, membră a grupului Partidului Popular European (PPE), relatează dpa.

Funcţia a fost deţinută de italianul David Sassoli, decedat în urmă cu o săptămână la vârsta de 65 de ani, la centrul oncologic din Aviano, în Italia, unde fusese spitalizat în 26 decembrie ca urmare a unei ''complicaţii grave cauzate de o disfuncţie a sistemului imunitar''. Mandatul lui Sassoli se încheia în această lună, la jumătatea legislaturii de cinci ani a Parlamentului European.

David Sassoli a fost ales preşedinte al Parlamentului European în 2019 cu sprijinul principalelor două familii politice europene - PPE şi S&D - şi al eurodeputaţilor din grupul Renew Europe.

Dacă va fi aleasă preşedinte al PE, Roberta Metsola, care împlineşte 43 de ani chiar marţi, ar deveni cea mai tânără persoană ce deţine această funcţie. Ea asigură preşedinţia interimară a Parlamentului, în calitate de primul vicepreşedinte în ordinea precedenţei.

Ceilalţi candidaţi la preşedinţia Parlamentului European sunt Sira Rego (grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică), Kosma Zlotowski (grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni) şi Alice Bah Kuhnke (grupul Verzilor).


Candidaţii pentru postul de preşedinte pot fi propuşi fie de un grup politic, fie de un grup de eurodeputaţi care atinge aşa-numitul prag redus, şi anume 1/20 din deputaţi, sau 36 din 705 deputaţi atunci când sunt ocupate toate locurile. Candidaţii pot fi propuşi sau retraşi înaintea fiecărei runde de vot.

Preşedintele PE este ales cu majoritatea absolută a voturilor valabile, exprimate prin vot secret, adică 50% plus unu. Din cauza pandemiei de COVID-19, votul se va desfăşura de la distanţă. Dacă niciun candidat nu este ales după al treilea tur de scrutin, cei doi candidaţi care au obţinut cele mai multe voturi în cadrul acestui tur de scrutin participă la un al patrulea şi ultim vot, după care candidatul cu cele mai multe voturi este declarat câştigător.

Rezultatul unui eventual al doilea tur va fi anunţat în plen la ora locală 13:00 (12:00 GMT), la ora 16:30 (15:30 GMT) dacă va avea loc un al treilea tur, şi la 18:30 (17:30 GMT) dacă va fi necesar un al patrulea tur. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Hopa! Rușii au aruncat în luptă Terminator, noile mașini de sprijinire a tancurilor

2 VIDEO Cacealmaua Eurovision / Momentul de consternare al prezentatoarei TVR când i s-a refuzat să anunțe în direct voturile juriului din România

3 VIDEO Așa fac rușii cu răniții? / „Comandantul de batalion îl împușcă mortal”

4 De citit! / „Asta nu e idioțenie, ci sabotaj direct”

5 Cât va rezista la suprafață? / Rusia a mai adus o navă purtătoare de rachete Kalibr în Marea Neagră