Parlamentul se reunește marți în sesiune ordinară

Senatorii și deputații se reunesc pe 1 septembrie în cea de a doua sesiune ordinară din acest an. Președintele Senatului a convocat Biroul permanent marți, la ora 14,00, iar grupurile parlamentare se vor întruni de la ora 15,00, informează un comunicat de presă remis, vineri, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, începând cu ora 16,00, este programată prima ședință de plen a sesiunii ordinare de toamnă a Camerei Superioare a Parlamentului.

"În temeiul prevederilor articolului 66 alineatele (1) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale articolului 80 din Regulamentul Senatului, cu modificările și completările ulterioare, se convoacă Senatul României în a doua sesiune ordinară a anului 2015, în ziua de marți, 1 septembrie", se arată în comunicatul citat.

Și la Camera Deputaților începe sesiunea ordinară.

''În temeiul dispozițiilor art. 66 alin. (1) și (3) din Constituția României, republicată, Camera Deputaților este convocată în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2015 în ziua de marți, 1 septembrie 2015, ora 16,00'', potrivit unei decizii a acestui for legislativ. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

2 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

3 Un document misterios, publicat de Ministerul Energiei și șters după câteva minute / Furnizorii de electricitate și gaze erau acuzați de creșterea nejus…

4 Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, sub control judiciar pe o cauțiune stabilită la 800.000 de lei

5 Un universitar ieșean, trimis în judecată pentru „viol în circumstanțe agravante”, va fi judecat în stare de arest