Patronul fast-food-ului unde ar fi mâncat copilul care a decedat suspect, declaraţie la Poliţie

Patronul fast-food-ului unde ar fi mâncat copilul care a decedat suspect, declaraţie la Poliţie

Patronul restaurantului fast-food din Bucureşti unde copilul de 3 ani care a decedat suspect zilele trecute ar fi mâncat shaorma a dat o declaraţie luni la sediul Poliţiei Capitalei privind acuzaţiile aduse de părinţi, au declarat pentru AGERPRES surse din cadrul anchetei.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă în cazul unui copil care a decedat după ce ar fi mâncat dintr-o shaorma la un fast-food din Bucureşti, au precizat pentru AGERPRES surse judiciare.

S-a dispus efectuarea unei autopsii în cazul copilului, dar şi teste toxicologice complexe în cazul părinţilor, care au fost şi ei afectaţi.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB) a fost sesizat privind decesul unui copil de trei ani în urma unui stop cardiac, existând suspiciunea unei intoxicaţii cu o substanţă necunoscută, şi a dispus efectuarea unei autopsii medico-legale, precum şi a unei expertize toxicologice, informează, sâmbătă, un comunicat al PTB .

"În data de 16.05.2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost sesizat cu privire la faptul că, în ziua de 15.05.2018, la ora 17.20, la Institutul Naţional de Boli Infecţioase 'Prof. Dr. Matei Balş' s-a produs decesul unui minor în vârstă de 3 ani, ca urmare a unui stop cardiac, existând suspiciunea unei intoxicaţii cu o substanţă necunoscută, motiv pentru care cazul a fost considerat unul medico-legal. Sesizarea a fost formulată de către Serviciul de Anatomie Patologică şi Prosectură din cadrul Spitalului Clinic Colentina, în condiţiile în care institutul în cauză nu deţine un astfel de serviciu. Drept urmare, în data de 16.05.2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus efectuarea autopsiei medico-legale de către Institutul Naţional de Medicină Legală 'Mina Minovici'. Totodată, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize toxicologice cu privire la mai multe probe (aspirat gastric, sânge, urină) puse la dispoziţie de unitatea spitalicească, ridicate de la persoana decedată, respectiv de la părinţi. Autopsia a fost realizată în data de 17.05.2018, urmând ca după efectuarea analizelor toxicologice să fie stabilită cauza decesului", relevă sursa citată.

Potrivit PTB, în ceea ce priveşte părinţii minorului, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că au fost diagnosticaţi pe 15 mai cu "toxiinfecţie alimentară", însă nu a fost necesară internarea în spital, la momentul actual starea de sănătate fiind ameliorată.

Distinct de sesizarea penală, au fost sesizate şi alte instituţii publice cu atribuţii în ceea ce priveşte controlul calităţii produselor alimentare. Cercetările sunt efectuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul DGPMB, în vederea stabilirii cu certitudine a circumstanţelor în care s-a produs decesul, mai arată comunicatul PTB.

Potrivit unor surse, copilul ar fi decedat după ce ar fi mâncat împreună cu părinţii shaorma la un fast-food din Bucureşti.

Primele rezultate ale probelor prelevate din produsele alimentare sunt negative în cazul copilului care a decedat după ce ar fi mâncat dintr-o shaorma la un fast-food din Bucureşti, iar în urma controlului la unitatea respectivă nu s-au găsit deficienţe atât de grave care să conducă la o situaţie de genul acesta, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES directorul DSVSA Bucureşti, Ovidiu Zvorişteanu.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...