Patru copii răniți în accidentul de la Perșani mai sunt internați în spitalele brașovene

Patru copii răniți în accidentul de la Perșani mai sunt internați în spitalele brașovene

Patru copii dintre cei răniți în accidentul rutier de vineri din zona Perșani pe DN1 au mai rămas internați în spitalele din Brașov, unul la Spitalul Clinic de Copii și alți trei la Spitalul Clinic Județean de Urgență, potrivit prefectului Ciprian Băncilă.

Potrivit acestuia, cel internat la Spitalul de Copii a fost operat la mâna stângă și va mai rămâne câteva zile sub observație. În ceea ce-i privește pe ceilalți, unul a fost operat la ortopedie, iar alți doi se află în tratament, a precizat pentru AGERPRES prefectul Băncilă.

Părinții copiilor internați au asigurată cazarea și masa la Palatul Copiilor.

Microbuzul înmatriculat în județul Iași implicat vineri într-un accident rutier pe DN1 în zona localității Perșani a acroșat, în timp ce se deplasa în direcția Sibiu venind dinspre Brașov, un parapet de beton care separă sensurile de mers într-o curbă la dreapta, răsturnându-se pe celălalt sens de circulație. În urma accidentului, patru persoane au decedat . Ceilalți pasageri, cu vârste cuprinse între 12 și 19 ani, au fost transportați la patru spitale din Brașov având diverse politraumatisme.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Mutare misterioasă a Ucrainei?

2 De citit...

3 Foarte interesant! / Citind povestea asta realizezi că în cazul Georgescu orice este posibil...

4 Scandalos / Cică nu sunt bani și vor de la noi, dar „aleșii” se plimbă prin cele mai exotice destinații!

5 Daciana Sârbu, detalii despre noul iubit tatuat și înalt: „Nu mă ascund, nu mint, sunt bine, liniștită”. Ce spune despre căsătorie