„Pe superlativ”/Gianina din Las Fierbinți, de nerecunoscut în rochia de mireasă

Anca Dumitra a avut parte de o nuntă ca în povești, iar ea a arătat ca o adevărată prințesă. Actrița din “Las Fierbinți” a arătat superb într-o rochie tip sirenă, cu broderii și voal, scrie protv.ro .
Invitații au admirat-o întreaga seară și au postat imagini de la eveniment pe rețelele de socializare. Astfel, fanii au avut ocazia să o admire pe Anca la biserică, în momentul dansului mirilor sau dezlănțuită pe ringul de dans.

Actrița a făcut astfel și cununia religioasă cu alesul ei, Manfred Spendier. Cei doi s-au căsătorit oficial în decembrie anul trecut.

“Nimic nu s-a schimbat. E destul de recentă treaba. Ne vedem peste patru ani și o să îți spun. Gândul bun te face să te duci și să semnezi. Dorința să funcționeze și să meargă și să fie totul frumos toată viața. Asta ne dorim. Din aproape în aproape...”, spunea de curând Anca Dumitra în emisiunea “Vorbește lumea”.

"La noi oricum a fost complicat cu actele. Deci la divorț nici nu vreau să mă gândesc. Pentru că e cetățean străîn au fost mici lucruri care mai trebuiau aduse. Câte un act în fiecare zi și noi, cu 24 de ore înainte nu știam dacă se vă întâmpla sau nu”, a mai spus actrița, în spirit de glumă.



populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet

5 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu