Percheziţii în Bucureşti, Brăila şi Ilfov într-un dosar de contrafacere, evaziune fiscală şi contrabandă; 15 persoane audiate

Percheziţii în Bucureşti, Brăila şi Ilfov într-un dosar de contrafacere, evaziune fiscală şi contrabandă; 15 persoane audiate

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii din Ilfov au efectuat, miercuri dimineaţă, 19 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Brăila în vederea destructurării a două grupări infracţionale specializate în contrafacere, evaziune fiscală şi contrabandă, se arată într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Potrivit IPJ Ilfov, au fost descoperite cantităţi importante de ţigări şi articole pirotehnice, precum şi două fabrici în care era confecţionată încălţăminte contrafăcută.

Astfel, prima grupare specializată în producerea şi comercializarea de produse contrafăcute se afla în atenţia poliţiştilor ilfoveni din luna mai a acestui an, iar în urma a şase percheziţii desfăşurate în Bucureşti şi în judeţul Ilfov au fost descoperite două fabrici clandestine în comuna Jilava, în care era confecţionată încălţăminte contrafăcută sub diverse mărci cunoscute. Totodată, au fost confiscate importante cantităţi de încălţăminte.

"Poliţiştii continuă documentarea activităţii infracţionale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrafacere şi evaziune fiscală", se precizează în comunicat.

Cea de-a doua grupare destructurată de poliţiştii din Ilfov ar fi comercializat ţigări de contrabandă. Poliţiştii au desfăşurat 13 percheziţii în Bucureşti, dar şi în judeţele Ilfov şi Brăila, unde au descoperit cantităţi importante de ţigarete, articole pirotehnice, peste 440.000 de lei, precum şi arme albe.

Poliţiştii din Ilfov continuă cercetările, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi de nerespectare regimului armelor şi muniţiilor.

Poliţiştii au ridicat 15 persoane implicate în acest dosar, care vor fi duse la sediul IPJ Ilfov în vederea audierii. AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 „Sincer? Mi-e dor de ordine. Mi-e dor de Ceașescu” / „Șuca” a vrut să se bage și ea în seamă pe subiectul Beach, Please!, dar a scris greșit numele dict…

3 „După aceea, vor veni cu sutele” / Primele vești cu adevărat proaste pentru Rusia vin din Germania

4 ALERTĂ Simina Tănăsescu este noul președinte al CCR

5 De ce în România judecătorii se pensionează la 48 de ani. Cine au fost „băieții deștepți” care au dat legea și ce motive au avut