Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii
O eventuală forțare a Ucrainei să accepte pierderi teritoriale în favoarea Rusiei ar crea un precedent devastator pentru securitatea României și a întregului flanc estic al NATO. Deși Washingtonul, Moscova și Kievul s-au așezat din nou la masa discuțiilor la Abu Dhabi după o pauză de nouă luni, interesele lor rămân profund divergente, iar graba administrației americane de a bifa un succes diplomatic riscă să pună o presiune disproporționată pe umerii autorităților ucrainene.
Negocierile dintre Statele Unite, Rusia și Ucraina, desfășurate la Abu Dhabi Foto: X@visegrad24
Capacitatea Ucrainei de a rezista agresiunii militare ruse este vitală pentru interesele strategice ale Bucureștiului. Analistul de politică externă Emanuel Cernat atrage atenția că o pace care ar consfinți pierderi teritoriale pentru Kiev nu poate fi tratată de România ca un simplu compromis diplomatic. Validarea redesenării granițelor unui stat suveran prin forță ar submina întreaga ordine de securitate construită după Războiul Rece și ar încuraja viitoare agresiuni.
„Nu putem să acceptăm modificarea granițelor unei țări suverane prin intermediul forței, așa cum s-a întâmplat în această situație. Ar fi un precedent extrem de periculos și, evident, nu ar putea să fie unul pe care să poată să-l accepte nimeni din România și care contravine dreptului internațional și intereselor strategice pe care le are Europa” – Emanuel Cernat, analist de politică externă.
Miza reală a Kremlinului: întoarcerea NATO în anul 1997
Pericolul pentru flancul estic este cu atât mai mare cu cât ambițiile Moscovei nu se opresc la teritoriile ocupate în Ucraina. Potrivit expertului, obiectivele celor trei părți implicate în negocieri sunt fundamental diferite. În timp ce Kievul caută oprirea ostilităților fără a capitula și fără a rămâne descoperit în fața unui nou atac, Moscova vizează o schimbare profundă a sistemului de securitate din Europa.
„Cred că interesul Rusiei, pe termen mediu și lung, e mai degrabă orientat către zona asta de reconfigurare a arhitecturii europene de securitate”, punctează Cernat. Această viziune este direct legată de pretențiile anterioare ale Kremlinului ca NATO să revină la aliniamentul din 1997, adică înainte de integrarea statelor din Europa Centrală și de Est.
O astfel de „reîntoarcerea pe un aliniament în care statele din fostul bloc comunist nu ar mai fi integrate” ar limita grav libertatea țărilor din regiune de a-și alege propriile alianțe. Pe de altă parte, negocierile sunt blocate și de cerințele vitale ale Kievului. „Accentul pe care îl pun ucrainenii este mai degrabă axat pe dimensiunea garanțiilor de securitate pe care le solicită. Garanții de securitate care, în mod evident, nu sunt acceptate de către Federația Rusă”, adaugă analistul.
De ce pune Washingtonul presiune mai mare pe Kiev decât pe Moscova
În această ecuație complicată, poziția Statelor Unite este dictată de dorința administrației Donald Trump de a obține o victorie de politică externă care să poată fi valorificată și pe plan intern, mai ales în contextul alegerilor americane de la jumătatea mandatului — scrutin care va influența totuși mai mult politica internă din SUA decât direcția externă. Totodată, Casa Albă vizează diminuarea implicării sale în acest conflict pentru a-și redirecționa resursele spre alte priorități globale.
Această grabă a Washingtonului creează însă o vulnerabilitate majoră pentru Ucraina, deoarece SUA dispun de pârghii de influență inegale asupra beligeranților. „Dorința asta a administrației americane de a obține rapid un rezultat ar putea genera o asimetrie de presiune asupra celor două părți”, avertizează Emanuel Cernat.
Concret, în relația cu Moscova, americanii pot folosi doar instrumente cu efect pe termen mediu și lung, precum sancțiunile și costurile economice. În schimb, Kievul depinde direct și imediat de Washington pentru asistență militară, partajarea de informații și viitoare garanții de securitate. Pentru că Statele Unite pot influența mult mai ușor deciziile liderilor ucraineni decât pe cele ale Kremlinului, există riscul ca administrația Trump să forțeze Kievul să facă concesii.
„Am văzut, din păcate, în ultima perioadă, că Donald Trump nu a ezitat să recurgă la această tentație de a pune această presiune acolo unde este mai facil, unde crede că ar putea obține mai rapid un rezultat, respectiv asupra Kievului”, subliniază specialistul.
Semnalele diplomatice de la Abu Dhabi
Toate aceste tensiuni s-au reflectat în runda de discuții trilaterale SUA-Rusia-Ucraina, care s-a încheiat pe 11 noiembrie la Abu Dhabi. Deși reluarea dialogului direct după nouă luni de pauză este un moment diplomatic notabil — interesul direct al lui Donald Trump fiind demonstrat de prezența apropiaților săi, Steve Witkoff și Jared Kushner —, șansele unei păci reale rămân minime.
Cele două zile de negocieri nu au adus niciun compromis pe tema teritoriilor sau a garanțiilor de securitate, singurul rezultat concret fiind parafarea unui nou schimb amplu de prizonieri, similar celor din rundele trecute. Emanuel Cernat avertizează că reluarea discuțiilor nu înseamnă că pacea este aproape: „Putem să vorbim de perspectivele unor posibile înțelegeri parțiale, poate un armistițiu limitat sau un mecanism de reducere a ostilităților, dar chiar și aceste variante rămân astăzi destul de puțin probabile”.
În realitate, acordul privind prizonierii funcționează ca un barometru diplomatic. Nici Moscova, nici Kievul nu își permit să fie văzute de Casa Albă drept partea care sabotează eforturile de pace, motiv pentru care ambele capitale încearcă să își demonstreze disponibilitatea pentru dialog, în ciuda pozițiilor lor ireconciliabile.
„Este un fel de gest de captare a bunăvoinței, un fel de gest de bunăvoință de care dau dovadă. Și foarte important, nu este numai un gest de bunăvoință reciprocă, ci este și un fel de a semnaliza către administrația de la Washington faptul că există deschidere”, explică analistul în legătură cu rezultatul întâlnirii din Emiratele Arabe Unite.
Explorează subiectele:
