Personalul auxiliar din instanțe și parchete, protest la Ministerul Justiției

Personalul auxiliar din instanțe și parchete afiliat Federației Naționale Sindicale "Projust" protestează vineri în fața Ministerului Justiției, nemulțumirile fiind legate de salarizare, lipsa de personal sau condițiile de muncă.

Președintele executiv al "Projust", Răducu Petcu, a declarat, pentru AGERPRES, că alte nemulțumiri sunt lipsa unui statut al personalului auxiliar din instanțe și parchete și dialogul cu ministrul Justiției.

"Ministrul Justiției într-un an de zile s-a întâlnit o singură dată cu personalul auxiliar din instanțe și parchete. În tot mandatul nu a adus nicio îmbunătățire acestor persoane, mai rău, în Parlament a retras statutul personalului înaintat spre adoptare (...), a trecut de o Cameră, iar la a doua Cameră, la votul final, Ministerul Justiției a venit și a spus că își retrage proiectul, că nu-l mai susține", a spus Petcu.

El a explicat că un statut al personalului auxiliar ar fi rezolvat probleme precum plata orelor suplimentare, lipsa de personal, condițiile de muncă și salarizarea "la limita subzistenței" pentru toate categoriile din sistem.

"Avem personalul conex, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, cu salariu minim pe economie. Spre exemplu, un grefier-arhivar are în mână undeva la 1.500 de lei, nu mai spun de aprozi, șoferi, agenți procedurali, care au salariul minim pe economie", a mai declarat Petcu.

La protest, potrivit estimărilor sale, au venit mai mulți oameni decât era de așteptat, aproximativ 600 de persoane, foarte mulți din țară.

Președintele executiv al ProJust a arătat că, la acest moment, o delegație a protestatarilor discută cu un secretar de stat din Ministerul Justiției.

Protestul este autorizat între orele 10,00 și 13,00.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim...Citiți în ce buzunare se scurg banii noștri, împrumutați cu dobânzi exorbitante...

2 Răsturnare de situație / Cine este femeia căreia Epstein i-a lăsat prin testament cea mai mare parte a averii

3 „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien” / Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia

4 Diana, tânăra însărcinată care a murit în accidentul din Iași împreună cu soțul ei, era căpitan la Jandarmeria Vaslui. Urma să devină mamă a unei fet…

5 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea de Apel București l-a reabilitat pe interlopul Nuțu Cămătaru