Polițiștii caută să identifice proprietarul obiectului căzut lângă o biserică din Drobeta Turnu Severin

Polițiștii caută să identifice proprietarul obiectului căzut lângă o biserică din Drobeta Turnu Severin

Specialiștii Serviciului arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți au intensificat, marți, cercetările în vederea identificării proprietarului obiectului căzut, luni seara, lângă o biserică ortodoxă din Drobeta Turnu Severin. * Cercetări în cazul unui obiect zburător căzut lângă o biserică din Drobeta Turnu Severin

Purtătorul de cuvânt al instituției, Nicolae Lohon, a declarat pentru AGERPRES că se presupune că parașuta și tubul agățat de aceasta ar proveni de la un avion care a survolat zona și a exclus posibilitatea ca aceasta să fie parte a unui echipament de testare meteorologică.

"Se fac verificări pe aerodromurile și aeroporturile din sudul și sud-vestul țării pentru a descoperi în inventarul cărei entități s-a aflat. Este foarte important de stabilit cum a ajuns și în ce scop obiectul să aterizeze în Drobeta Turnu Severin", a afirmat Lohon.

Potrivit sursei citate, obiectul zburător a fost ridicat luni noapte de o echipă pirotehnică SRI de lângă un lăcaș de cult din cartierul Kiseleff al municipiului Drobeta Turnu Severin și predat polițiștilor. Martori oculari au susținut că, la impactul cu solul, obiectul respectiv a produs un zgomot asemănător unei petarde. El se află la sediul IPJ, unde este supus unor analize de laborator amănunțite.

"Șeful Aeroclubului Drobeta, Endre Lucian Molnăr, ne-a precizat că parașuta, de mici dimensiuni, se utilizează la avioanele de agrement de mici dimensiuni. Ceea ce nu a putut să-și explice acesta este faptul că este suspect cum respectivul obiect, în toate cazurile aflat în interiorul aeronavelor, a ajuns accidental în atmosferă", a adăugat Lohon. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Bradford, Europa...

2 „Ăștia își bat joc de 20 milioane români. Busuioc este omul cheie al PSD la CCR, a dat semnul tuturor să iasă din sală”

3 BREAKING Judecătorii CCR propuși de PSD au ieșit din sală și au anunțat că nu se mai întorc! / Ședința nu se mai reia azi din lipsă de cvorum. A fost am…

4 Pesediștii nu se vor prezenta nici la ședința de luni a CCR! Culisele ședinței cu scandal de duminică

5 Amănunte care dau fiori despre ce se întâmplă în cercul intim al președintelui SUA