Polonia cumpără lansatoare de rachete HIMARS din SUA, în valoare de 365 de milioane de euro

Polonia şi Statele Unite au încheiat miercuri un contract în valoare de 414 milioane de dolari (365 de milioane de euro) pentru dotarea armatei poloneze cu lansatoare americane de rachete HIMARS, informează AFP.

Lansatoarele mobile de rachete HIMARS (acronim pentru High Mobility Artillery Rocket System), produse de firma americană Lockheed Martin, au o rază de acţiune de 70 până la 300 de kilometri şi sunt folosite în prezent de Statele Unite şi de alte 18 ţări. Polonia urmează să primească 20 de astfel de sisteme până în 2023.

La ceremonia de semnare desfăşurată într-un hangar al armatei, lângă Varşovia, în prezenţa unor militari polonezi şi americani, vicepreşedintele Statelor Unite, Mike Pence, a declarat: "Suntem fericiţi să colaborăm cu dumneavoastră pentru apărarea naţională a Poloniei". El a subliniat că SUA vor fi întotdeauna alături de Polonia, ca aliat în cadrul NATO.

La rândul său, preşedintele polonez Andrzej Duda a arătat că achiziţia "va avea un efect enorm nu doar asupra întăririi capacităţii de apărare Poloniei şi a armatei poloneze, ci va creşte şi securitatea în partea noastră din Europa, pe flancul estic al Alianţei Atlantice".

Polonia a cumpărat din Statele Unite, în martie anul trecut, şi sistemul antirachetă Patriot, în valoare de 4,75 miliarde de dolari (3,8 miliarde de euro). În Polonia se află în prezent, în cadrul forţei NATO asigurate prin rotaţie de ţările membre, aproape 5000 de militari americani, reaminteşte AFP.

Vicepreşedintele Pence şi secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, se află la Varşovia pentru a participa la o conferinţă pe tema securităţii în Orientul Mijlociu. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Asta ar fi Armaghedonul” / 4,5 milioane de americani, surprinși de mesaj după ce un senator SUA a scris că Trump a pierdut controlul

2 Așa o fi?

3 Operațiunea urmează să înceapă de duminică / PSD forțează plecarea lui Bolojan și a USR din Guvern: „Nu se mai poate cu ei. Bolojan e totuna cu USR”

4 „Strălucirea a dispărut” / Visul Dubai se prăbușește: turiștii și investitorii fug, iar paradisul miliardarilor rămâne cu hoteluri, mall-uri și plaje ap…

5 Fostul prezentator Fox News Tucker Carlson susține că CIA i-ar fi citit mesajele cu Iranul și că încearcă să-l transforme în „agent străin”