Povestea incredibilă a primei Cupe Mondiale din 1930: o finală cu două mingi și un trofeu dispărut. Europenii au boicotat turneul final

Acum 96 de ani, un grup de pasionați de fotbal, un sport care câștiga tot mai mult teren pe aproape toate continentele, au hotărât să organizeze cea mai mare competiție dedicată acestui joc, un Campionat Mondial de Fotbal. De atunci și până acum a devenit un real fenomen social și sportiv.

Estadio Centenario, arena pe care s-au jucat meciurile Mondialului FOTO wikipedia

Meciurile între echipele naționale erau o raritate și se organizau prin discuțiile directe între federațiile dintre cele două state. La fel și meciurile dintre cluburile de fotbal din diferite țări. Cum fotbalul se răspândise deja și devenise un fenomen, era nevoie de o organizație care să unifice toate regulamentele și să organizeze competiții internaționale, fie între echipe naționale, fie între echipe de club. Acest lucru l-a sesizat și Robert Guerin, un tânăr jurnalist sportiv din Franța, cum altfel decât foarte pasionat de fotbal. Guerin lucra la ziarul „Le Matin“, și se ocupa inclusiv de rubrica sportivă. Mai mult decât atât, era profund implicat în dezvoltarea fotbalului francez, ocupând funcția de secretar al Departamentului de Fotbal al Union des Sociétés Françaises de Sports Athlétiques, organizația care coordona principalele activități sportive din Franța la începutul secolului XX.

Cei șapte care au creat FIFA

Pentru a da o dimensiune organizată și internațională fotbalului, Guerin a reușit să convingă reprezentanții a șapte federații naționale de fotbal din Europa să vină la Paris pentru a crea un organism unic. Pe 21 mai 1904, într-o încăpere aflată în spatele sediului Union des Sociétés Françaises de Sports Athlétiques (USFSA), pe Rue Saint-Honoré nr. 229 din Paris, a luat naștere Fédération Internationale de Football Association (FIFA) – forul suprem fotbalistic care a reunit toate regulamentele într-unul oficial care trebuia respectat de toți cei care doreau să se afilieze și să joace în competiții internaționale. Membrii fondatori au fost federațiile naționale de fotbal din Belgia, Danemarca, Franța, Olanda, Spania (reprezentată atunci de Real Madrid CF, deoarece Federația Spaniolă de Fotbal avea să fie înființată abia în 1913), Suedia și Elveția.

Jules Rimet și prima Cupă Mondială FOTO: Wikipedia

Regulile inițiale ale FIFA erau inspirate din codul de joc al Asociației Engleze de Fotbal: 11 jucători pentru fiecare echipă, meciuri de 90 de minute, regula offside-ului, arbitru central cu autoritate deplină. Plus toate celelalte reguli de joc, fără utilizarea mâinii, brutalitățile erau sancționate, mingea aruncată cu mâna de la margine când ieșea pe laterală, regulile careului din fața porții și multe altele. Inițial, englezii, care dominau fotbalul, au fost supărați că FIFA nu a fost fondată în Marea Britanie și au refuzat aderarea. S-au alăturat totuși în 1906. FIFA și-a extins rapid numărul de membri dincolo de Europa, odată cu aderarea Africii de Sud în 1909, a Argentinei în 1912, a Canadei și Chile în 1913, și a SUA în 1914. Federația a fost la un pas de a se desființa din cauza Primului Război Mondial, dar a rezistat datorită olandezului Carl Hirschmann, devenit președinte FIFA. Prima competiție fotbalistică internațională organizată a fost la Olimpiada din anul 1908 de la Londra. Astăzi, FIFA are 211 membri, mai mulți decât ONU, și coordonează competiții majore precum Cupa Mondială (masculină și feminină), Campionatul Mondial U-20, U-17, FIFA Club World Cup și, mai nou, FIFA eWorld Cup (competiții de e-sports).

Primul Mondial, sub semnul Marii Crize

În anul 1921, la conducerea FIFA ajungea Jules Rimet, un personaj providențial în istoria fotbalului. Acesta organiza deja competițiile de amatori pentru Jocurile Olimpice de Vară. Cu toate acestea, visa la o competiție mondială care să reunească efectiv jucători și echipe naționale din toată lumea. Inițial a vrut să încerce acest format la Olimpiadă, dar s-a izbit de opoziția asociațiilor de amatori, care nu doreau prezența profesioniștilor. Ulterior, însă, cu mari eforturi, Jules Rimet a reușit să-i convingă pe ceilalți membri ai FIFA de necesitatea organizării unui Mondial pentru viitorul fotbalului. Așa că, la Congresul FIFA din 28 mai 1928, desfășurat la Amsterdam, membrii federației au aprobat oficial organizarea primului Campionat Mondial de Fotbal. Euforia organizării acestei competiții s-a risipit rapid, mai ales că începuse Marea Criză Economică provocată de căderea Bursei de la New York. Statele erau mai degrabă interesate să supraviețuiască crizei decât să contribuie cu sume importante pentru organizarea unei competiții de fotbal, fie ea și mondială. Nicio țară europeană nu avea bani de salarii pentru funcționarii de stat sau de hrană pentru milioanele de șomeri.

În acel moment, toată atenția s-a îndreptat către America de Sud, mai precis către Uruguay. Era una dintre marile puteri ale fotbalului de la începutul secolului al XX-lea, echivalentul Braziliei, Spaniei, Argentinei, Germaniei sau Franței din prezent. Echipa părea de neînvins. Învățați să joace fotbal de englezii veniți să construiască drumuri și căi ferate, uruguayenii s-au îndrăgostit de jocul cu balonul rotund și au devenit elevi redutabili. La competițiile internaționale câștigau aproape fără oprire. Au dominat Jocurile Olimpice de la Paris din 1924, iar apoi și ediția din 1928. Părea că nimeni nu îi putea învinge, nici măcar englezii, cei care le predaseră bazele fotbalului. În plus, Uruguay își sărbătorea centenarul în 1930, marcând 100 de ani de la obținerea independenței față de Coroana Spaniolă. În aceste condiții, țara a devenit principalul candidat pentru organizarea Campionatului Mondial. Faptul că statul uruguayan s-a oferit să suporte toate cheltuielile de transport și cazare pentru echipele participante a reprezentat argumentul decisiv. Astfel, Uruguay a fost ales oficial de FIFA drept gazda primului Campionat Mondial de Fotbal din istorie, competiție programată să se desfășoare în iulie 1930. Decizia a fost oficializată la Congresul FIFA din 1929, desfășurat la Barcelona.

Meci la Mondial pe Estadio Pocitos FOTO wikipedia

Pentru uruguayeni, organizarea Mondialului pe teren propriu a reprezentat o onoare uriașă, cu atât mai mult cu cât în vara anului 1930 era sărbătorit centenarul independenței. Guvernul era hotărât să transforme aniversarea într-un eveniment de prestigiu internațional și a oferit sprijin legislativ și financiar consistent pentru organizarea turneului. Special pentru această competiție a fost construit un stadion nou și modern, Estadio Centenario, în capitala Montevideo, denumit astfel în onoarea centenarului. În plus, așa cum promiseseră, uruguayenii suportau costurile transportului maritim pentru echipele europene, acopereau cheltuielile de cazare și întreținere și își asumau eventualele pierderi financiare generate de competiție.

Stadionul Centenario din Montevideo era un colos al epocii sale, cu o capacitate oficială de 90.000 de locuri. Arena a găzduit marea finală dintre Uruguay și Argentina, prima finală din istoria Campionatelor Mondiale, stabilind și un record de asistență care a depășit capacitatea oficială a stadionului. Mai exact, la meci au asistat 93.000 de spectatori. Toate partidele turneului au fost programate în Montevideo și s-au disputat pe trei stadioane: Estadio Centenario, Estadio Pocitos și Estadio Parque Central.

Campionatul Mondial din 1930 s-a desfășurat între 13 și 30 iulie și a reunit doar 13 echipe, majoritatea de pe continentul american. În total s-au disputat 18 meciuri. Cele 13 naționale au fost împărțite în patru grupe: una cu patru echipe și trei cu câte trei echipe. Sistemul de punctaj era diferit față de cel actual: victoria era răsplătită cu două puncte, iar egalul cu un punct. Echipele câștigătoare ale grupelor se calificau direct în semifinale, fără existența unei faze a sferturilor de finală. Cu alte cuvinte, doar prima clasată din fiecare grupă mergea mai departe. Învingătoarele semifinalelor disputau finala, fără să existe un meci pentru locul al treilea.

Comoditatea, bat-o vina!

Cu toate acestea, primul Mondial a lăsat un gust amar organizatorilor. Numărul participantelor a fost mult sub așteptări. Competiția fusese inițial gândită ca un turneu eliminatoriu cu 16 echipe, existând chiar posibilitatea organizării unei a doua divizii dacă numărul înscrierilor ar fi fost suficient de mare. În cele din urmă, interesul a fost mai redus, astfel că nu s-au disputat meciuri de calificare. Practic, ediția din Uruguay a rămas singura din istoria Campionatelor Mondiale organizată fără preliminarii. Termenul-limită pentru înscriere era 28 februarie 1930, iar dezamăgirea organizatorilor a atins cote maxime când au constatat că nicio echipă europeană nu se înscrisese. Cele mai puternice reprezentative ale lumii riscau să lipsească, fapt care putea afecta serios prestigiul competiției. Se înscriseseră Argentina, Brazilia, Bolivia, Chile, Mexic, Paraguay, Peru și SUA, transformând turneul într-o afacere aproape exclusiv americană.

Statele europene refuzau deplasarea din cauza distanței uriașe, a costurilor ridicate și a faptului că turneul perturba competițiile interne. În acea perioadă se călătorea exclusiv cu trenul și cu vaporul, iar drumul până în Uruguay era lung și obositor. În încercarea de a atrage măcar o reprezentativă britanică, Federația Uruguayană de Fotbal a trimis o invitație către The Football Association, deși Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord se retrăseseră din FIFA. Comitetul FA a respins invitația la 18 noiembrie 1929. Nici singura echipă africană înscrisă, Egiptul, nu a mai ajuns la turneu, după ce o furtună puternică din Marea Mediterană i-a zădărnicit călătoria. Situația devenise critică. Cu doar două luni înainte de startul competiției, nicio formație europeană nu era înscrisă oficial. Președintele FIFA, Jules Rimet, a fost nevoit să intervină personal și să contribuie din propriile fonduri la deplasarea Franței. În cele din urmă, după numeroase insistențe, Belgia, Franța, România și Iugoslavia au acceptat să facă lungul drum către Uruguay.

Meci de fotbal în Uruguay FOTO wikipedia

Echipele participante au fost repartizate în patru grupe, iar câștigătoarea fiecăreia s-a calificat în semifinale. Primele două meciuri din istoria Cupei Mondiale s-au disputat simultan: Franța-Mexic și Statele Unite ale Americii-Belgia. În prima partidă, Franța s-a impus cu 4-1, iar francezul Lucien Laurent a devenit primul marcator din istoria Campionatului Mondial. În celălalt meci, SUA au învins Belgia cu 3-0, iar portarul american Jimmy Douglas a intrat în istorie ca primul goalkeeper care a încheiat un meci fără gol primit la un Mondial. Câștigătoarele celor patru grupe au fost Argentina, Uruguay, Statele Unite și Iugoslavia. Acestea au format careul semifinalistelor. Argentina a întâlnit SUA, iar Uruguay a jucat împotriva Iugoslaviei. Cele două reprezentative sud-americane și-au dominat adversarele și au câștigat cu același scor, 6-1. La acel moment, erau considerate cele mai puternice echipe din lume.

O finală jucată cu două mingi

Marea finală s-a disputat pe 30 iulie 1930, pe Estadio Centenario, în fața unei asistențe-record. Uruguay înfrunta marea rivală Argentina. Partida a început sub semnul unei controverse care astăzi pare aproape amuzantă. Atât argentinienii, cât și uruguayenii insistau să joace cu propria minge. În aceste condiții, arbitrul a luat una dintre cele mai neobișnuite decizii din istoria Campionatelor Mondiale: prima repriză s-a disputat cu mingea gazdelor, iar a doua cu mingea argentinienilor.

Tribunele au explodat în minutul 12, când Pablo Dorado a deschis scorul pentru Uruguay. Argentina a egalat opt minute mai târziu prin Carlos Peucelle și a intrat la pauză în avantaj, după golul marcat de Guillermo Stábile pentru 2-1. Speranțele suporterilor uruguayeni au renăscut în repriza secundă, când Pedro Cea a restabilit egalitatea. În minutul 68, Estadio Centenario a devenit un vulcan. Santos Iriarte a înscris pentru 3-2, iar Uruguay se apropia de primul titlu mondial din istorie. Cu un minut înainte de final, Héctor Castro a stabilit scorul definitiv și a pecetluit victoria gazdelor. Uruguay devenea astfel prima campioană mondială din istoria fotbalului.

Trofeul primei Cupe Mondiale din 1930 a purtat inițial numele „Victoria“, fiind redenumit ulterior Trofeul „Jules Rimet“. A fost realizat de sculptorul francez Abel Lafleur și o reprezenta pe Nike, zeița greacă a victoriei, susținând un vas octogonal. Cupa era confecționată din argint sterling placat cu aur și avea o bază din lapis lazuli. Măsura 35 de centimetri în înălțime și cântărea 3,8 kilograme. Primul căpitan care a ridicat trofeul deasupra capului a fost José Nasazzi, liderul naționalei Uruguayului. Cupa originală a fost acordată definitiv Braziliei în 1970, după cucerirea celui de-al treilea titlu mondial. Povestea ei a avut însă un final misterios. În 1983, trofeul a fost furat și nu a mai fost recuperat niciodată. Potrivit concluziilor anchetei, acesta ar fi fost topit de hoți.

Evoluția Mondialului: de la 13 la 48 de echipe

Primul Mondial a dat startul unei tradiții aproape neîntrerupte, devenind cel mai așteptat eveniment fotbalistic la nivel internațional. În afară de perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, nu doar că nimeni nu a mai refuzat participarea, ba din contră, s-a ajuns la runde grele de calificări. Ediția inaugurală a avut doar 13 echipe. Ulterior, în perioada 1950-1982 s-a trecut la formatul de 16 echipe. Meciurile s-au disputat în grupe inițiale, urmate de faze eliminatorii – sferturi de finală, semifinale și marea finală.

Campionatul Mondial de Fotbal din Uruguay FOTO wikipedia

După 1986, numărul echipelor admise a crescut la 24. S-a introdus faza optimilor de finală și calificarea celor mai buni ocupanți ai locurilor 3 în grupe, pe lângă ocupanții locurilor 1 și 2 din fiecare grupă. Acest format s-a menținut până în 1998. După acest an, până în 2022, s-a trecut la formatul clasic de 32 de echipe, împărțite în 8 grupe a câte 4 formații, primele două clasate mergând în fazele eliminatorii directe (optimi, sferturi, semifinale și finală).

În prezent, la ediția din acest an, se joacă într-un format extins de 48 de echipe, împărțite în 12 grupe a câte 4 echipe. Primele două clasate din fiecare grupă și cele mai bune opt echipe de pe locul trei se califică în faza eliminatorie, care începe cu șaisprezecimile. Cu alte cuvinte, Campionatul Mondial de Fotbal a evoluat de la 13 la 48 de echipe participante și ca o consecință a evoluției și răspândirii fotbalului la nivel global. Un rol important l-a jucat profesionalizarea jucătorilor și organizarea ligilor profesioniste la nivel mondial.