Prahova: Percheziții la persoane bănuite de înșelăciuni prin metoda 'accidentul'

Polițiștii prahoveni efectuează, marți dimineață, șase percheziții la persoane bănuite că au înșelat mai mulți ploieșteni prin metoda "accidentul", prejudiciul cauzat fiind de aproape 67.000 de lei.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova, activitatea infracțională s-a desfășurat începând cu luna septembrie a anului trecut, 14 persoane fiind înșelate prin această metodă.

"Bănuiții ar fi indus în eroare persoanele vătămate, contactându-le pe numere de telefonie fixă și spunându-le că o persoană apropiată se face vinovată de producerea unui accident rutier grav. Pentru înlăturarea consecințelor penale ale accidentului, precum și sub pretextul acoperirii costurilor medicale generate de intervenția personalului medical, victimelor le-ar fi fost solicitate sume cuprinse între 2.000 de lei și 7.000 de euro, banii fiind ridicați de complici", arată sursa citată.

Prin activitatea infracțională ar fi fost cauzat un prejudiciu de aproape 67.000 de lei.

Șapte mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele depistate urmând să fie duse la audieri.

La activități participă polițiști ai Direcției Operațiuni Speciale — IGPR, luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale al IPJ Prahova, precum și jandarmi.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

3 VIDEO Haos în Polonia / președintele s-a îmbrâncit cu judecătorii, ambasadorul la București a demisionat

4 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot

5 Se vede că s-a întors la ciolan, PSD își repune ospătarii în fruntea prefecturilor...