Prahova: Primarul comunei Floreşti, condamnat la închisoare cu suspendare pentru conflict de interese

Prahova: Primarul comunei Floreşti, condamnat la închisoare cu suspendare pentru conflict de interese

Primarul comunei prahovene Floreşti, Eugen David, a fost condamnat la închisoare cu suspendare într-un dosar de conflict de interese, el fiind acuzat că a emis dispoziţii de plată prin care rude ale acestuia au obţinut în mod direct foloase materiale.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Judecătoria Câmpina l-a condamnat, joi, pe Eugen David la un an şi trei luni de închisoare cu suspendare pentru comiterea mai multor infracţiuni de conflict de interese, în cazul uneia dintre fapte constatându-se că a intervenit prescripţia.

Prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond, edilului i-a fost aplicată şi interdicţia de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de trei ani.

Decizia nu este definitivă.

Conform unui comunicat emis în martie 2016 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în rechizitoriul întocmit de procurori s-a reţinut că, în perioada 16.09.2009 - 26.02.2014, inculpatul Eugen Eduard David, în calitate de primar al comunei prahovene Floreşti, a emis nouă dispoziţii de plată prin care o rudă a acestuia, dar şi rude prin alianţă au obţinut în mod direct foloase materiale.

Concret, David este acuzat că a dispus plata către persoanele respective a unor ajutoare de urgenţă, valoarea totală a sumelor plătite fiind de 32.500 lei.

În luna iulie 2016, primarul, dar şi soţia acestuia, Simona David, consilier judeţean din partea PNL, au fost reţinuţi şi ulterior plasaţi sub control judiciar într-un dosar privind obţinerea abuzivă de fonduri publice.

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova au efectuat, la acel moment, zeci de percheziţii la adrese din Prahova şi Braşov la persoane bănuite de abuz în serviciu, evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul calculat în dosar depăşind şase milioane de lei. Percheziţiile au vizat inclusiv Primăria Floreşti şi domiciliul soţilor David. AGERPRES / (AS - autor: Anamaria Toma, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 DOCUMENTE „Realitatea este mult mai nuanțată și diferită” / Unul dintre cei mai importanți economiști români arată că nu politicienii și clientela de pa…

2 „Toți vor cash, altfel nu mai vin” / Un cunoscut jurnalist dezvăluie un fenomen care se întâmplă deja în relațiile dintre terți deși nu s-a mărit nicio …

3 BREAKING „Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-au livrat iluzii” / Mesaj dramatic al ministrului finanțelor!

4 Avertisment dur de la românul care conduce 100 de războinici în prima linie în Ucraina. „Asta nu se face în România și e grav”

5 ALERTĂ Guvernul a aprobat ordonanța care plafonează la 300 lei brut sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari!