Prahova: Unul dintre copiii de la Sângeru luaţi de viitură, în continuare dispărut; ceilalţi trei au murit

Unul dintre copiii de la Sângeru luaţi vineri de viitură este în continuare căutat de echipele de salvare, ceilalţi trei fiind găsiţi fără viaţă, informează, sâmbătă, ISU Prahova.

O femeie cu patru copii au fost luaţi de viitură la Sângeru. Femeia a fost salvată de un localnic. Vârstele copiilor sunt între 9 luni şi şase ani.

Pompierii prahoveni intervin în continuare în zonele afectate de inundaţii din judeţ.

"Intervenţii în desfăşurare: patru în Berceni, patru la Valea Călugărească, una la Sângeru, una la Lapoş, una la Rachieri. Toate sunt locuinţe inundate. Se acţionează cu echipaje şi motopompe pentru evacuarea apei. În urma ploilor torenţiale din data de 31 mai, debitul râului Cricovul Sărat a crescut ieşind din albia proprie, provocând însemnate pagube materiale pe teritoriul localităţii Apostolache. Au fost deteriorate două podeţe (...). În satul Buzota, au fost evacuate patru persoane, totodată alte patru persoane urmează să fie evacuate la Mănăstirea Apostolache", precizează ISU Prahova.

Conform IPJ Prahova, asfaltul este dislocat pe drumul comunal 72 care face legătura între DJ 102R cu DJ 100H, pe raza comunei Jugureni, sat Băile Boboci, în zona fostei staţii balneo-climaterice, de asemenea şi un podeţ este afectat. Traficul este blocat.

Pe DJ 100H, comuna Jugureni, sat Valea Unghiului, pe o distanţă de 25 de metri asfaltul este dislocat, fiind afectat şi un podeţ. Şi pe acest drum, traficul este blocat. Au fost patru stâlpi de electricitate căzuţi pe partea carosabilă, iar lucrătorii de la Electrica au intervenit pentru remedierea avariei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim...Citiți în ce buzunare se scurg banii noștri, împrumutați cu dobânzi exorbitante...

2 Răsturnare de situație / Cine este femeia căreia Epstein i-a lăsat prin testament cea mai mare parte a averii

3 „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien” / Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia

4 Diana, tânăra însărcinată care a murit în accidentul din Iași împreună cu soțul ei, era căpitan la Jandarmeria Vaslui. Urma să devină mamă a unei fet…

5 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea de Apel București l-a reabilitat pe interlopul Nuțu Cămătaru