Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Precizări CNAS: Biletele de trimitere noi au fost tipărite şi distribuite în teritoriu

CNAS informează că noile bilete de trimitere pentru servicii medicale clinice/internare au fost deja tipărite de CN ''Imprimeria Naţională'' şi au fost distribuite către casele de asigurări de sănătate din teritoriu, medicii din ambulatoriu fiind astfel aprovizionaţi la timp cu formularele tipizate care urmează să fie utilizate exclusiv de la 1 iulie.

Astfel, până la data de 21 iunie, au fost tipărite 2.605.000 bilete de trimitere model nou, din care au fost deja distribuite pe întreg teritoriul României 1.130.000 exemplare. Până la sfârşitul lunii în curs urmează să ajungă în teritoriu întreaga cantitate tipărită, în condiţiile în care necesarul lunar estimat de asemenea tipizate este de 1.650.000.

"Deoarece unele afirmaţii difuzate public despre aceste documente atestă o evidentă necunoaştere a situaţiei de drept şi de fapt, CNAS precizează că modelul unic al biletelor de trimitere există încă din anul 2011, fiind vorba de acelaşi formular atât pentru trimiterea pacientului asigurat la un consult de specialitate clinică în ambulatoriu, cât şi pentru internarea în spital", se arată într-un comunicat al CNAS transmis vineri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, Ordinul Ministerului Sănătăţii/CNAS nr. 456/842/2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 334 din 17 aprilie 2018, modifică formularul unic preexistent, astfel încât rubricile acestuia să coincidă cu prevederile reglementărilor intrate recent în vigoare, mai precis cu Contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 - 2019 (HG 140/2018), precum şi cu normele metodologice de aplicare a acestui act normativ (Ordinul MS/CNAS nr. 397/836/2018).

Tot în acelaşi ordin se prevede că atât formularele vechi, cât şi cele noi pot fi utilizate în paralel până la data de 30 iunie, după care se va folosi numai cel nou, această prevedere având ca scop epuizarea stocului existent de formulare vechi.

"În acest context, CNAS solicită responsabilitate emitenţilor de afirmaţii referitoare la sistemul de sănătate şi evitarea transmiterii de mesaje eronate, pentru a nu induce o stare de panică nejustificată celor aflaţi în suferinţă", precizează CNAS. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Info. Voi știți în baza a ce „document” cere A.Florea Dosarul Dragnea de la DNA? Știați că procuroarea Lăncră…

2 Adevărații TRĂDĂTORI de țară! România a votat cu Franța la procurorul-șef european! A acordat punctaj MAXIM!

3 Tudor Chirilă dă semnalul: Am să ies în stradă în seara asta, chiar dacă mă duc singur. Dragnea conduce țara …

4 Informație. Dragnea a dat ordin ca Iordache să facă „o listă cu toți procurorii și judecătorii care-au lucrat …

5 ALERTĂ Kovesi, locul 2 la votul indicativ din Consiliul UE, după candidatul francez și la egalitate cu cel ger…

recomandări

Te ia DNA: Mircea Man

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Ce se întâmplă când o rachetă lovește 45 de straturi de geam antiglonț