Predoiu: Începând de săptămâna următoare, MJ va lansa în dezbatere publică un proiect privind legile Justiţiei

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat, vineri, că, începând de săptămâna viitoare, MJ va lansa în dezbatere publică, în etape, mai multe proiecte de lege, printre care se numără şi cel referitor la legile Justiţiei.

"Începând de săptămâna următoare, ministerul va lansa în dezbatere publică, în etape, mai multe proiecte de lege şi politici publice. Voi detalia acest program într-o conferinţă de presă, săptămâna viitoare. În linii mari, e vorba de proiecte care vizează reguli speciale privind actul de justiţie în condiţiile speciale generate de pandemie, precum şi un proiect privind ceea ce numim în limbajul comun 'legile Justiţiei', dar şi de alte instrumente legislative şi politici publice adresate Justiţiei, care vor fi prezentate şi lansate în dezbatere publică etapizat, pe măsura finalizării, pe parcursul lunilor septembrie şi octombrie. Sunt instrumente la care lucrăm, nu neapărat în linişte, date fiind vremurile, dar în orice caz în tăcere şi cu migală, de luni de zile. Aceasta este adevărata agendă a ministerului, nu cea care uneori ne este atribuită", a declarat Cătălin Predoiu, într-un discurs susţinut cu ocazia Consiliului Naţional al Uniunii Barourilor din România.

Ministrul a precizat că proiectul referitor la regulile privind actul de justiţie în pandemie vizează, în esenţă, utilizarea tehnologiei de comunicare la distanţă.

"Spuneam că unul dintre proiecte vizează reguli aplicabile actului de justiţie în condiţiile speciale generate de pandemie, condiţii care impun precauţii şi măsuri de protecţie sanitară, de protecţie a drepturilor fundamentale la viaţă şi sănătate. În acelaşi timp, sunt reguli care sunt menite să salvgardeze drepturile şi garanţiile procesuale ce caracterizează actul de justiţie modern. Este un proiect la care ministerul a reflectat şi a început să lucreze imediat după încetarea stării de urgenţă, chiar înainte de a fi cerut de unele asociaţii profesionale ale magistraţilor, cu care am şi discutat de altfel şi de la care am primit numeroase idei. Sunt convins că alte idei bune se vor decanta în cadrul procesului de dezbatere publică. În esenţă, acest proiect vizează utilizarea tehnologiei de comunicare la distanţă, inclusiv audio-video, pentru citare, comunicare, audiere, depunere de documente, transmitere de documente şi dosare aflate pe rolul instanţelor", a spus Predoiu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Antena 3 spune că liderul AUR dă o petrecere mare în nordul Capitalei de ziua de naştere și le cere invitaţilor bani pentru fiul său, în loc de cadour…

2 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

3 Marius Baciu își reziliază contractul cu FCSB. Bogdan Mara, gata să colaboreze

4 Rezultatele loto din 20 septembrie: premii de peste 3 milioane de euro în joc

5 Cum a anticipat Grigore Antipa soluția la criza climatică din Delta Dunării