Premierul Dacian Cioloș începe luni un turneu asiatic în Vietnam și Mongolia

Premierul Dacian Cioloș începe luni un turneu asiatic, care va debuta cu o vizită oficială în R.S. Vietnam, în perioada 11-14 iulie, ulterior urmând să participe la cel de-al 11-lea Summit ASEM (Europe-Asia Meeting), care va avea loc în Mongolia, la Ulan Bator, în zilele de 15 și 16 iulie.

Potrivit unui comunicat al Executivului transmis duminică AGERPRES, vizita în Vietnam are scopul de a relansa "relația tradițională de prietenie'' dintre cele două țări, cu un accent special pe dinamizarea cooperării economice și a schimburilor comerciale.

"Pe lângă discuții bilaterale cu prim-ministrul, președintele și alți demnitari vietnamezi, premierul Dacian Cioloș va participa la Forumul Economic România-Vietnam de la Hanoi, alături de o delegație de peste 20 de reprezentanți ai mediului de afaceri din România, pentru a identifica noi oportunități de afaceri cu parteneri vietnamezi și pentru a valorifica pe deplin viitorul acord de liber schimb UE-Vietnam", precizează sursa citată.

În privința Summit-ului ASEM, Guvernul susține că acesta are ca temă principală — ''20 de ani de ASEM: parteneriat pentru viitor prin conectivitate'', cadru în care se va urmări "valorificarea dialogului dintre Europa și Asia pentru dezvoltarea statelor asiatice în beneficiul ambelor părți".

Sursa citată menționează că premierul Cioloș va prezenta "argumentele în favoarea transformării României într-un punct nodal pentru proiectele de inter-conectare dintre Europa și Asia, fie că vorbim despre infrastructura de transport de mărfuri, de energie sau despre comunicații".

În marja lucrărilor summit-ului, premierul Dacian Cioloș va avea o serie de întrevederi bilaterale cu omologi din state participante la reuniune. AGERPRES


populare
astăzi

1 „În urmă cu 8-9 ani probabil se lăsa cu arestări” / Procurorul CSM Claudiu Sandu, despre cum șefa Curții de Apel îl scapă de dosar pe Robert Negoiță

2 „A decis să-mi arate cât este de șmecher” / Șofer amendat după ce a claxonat un echipaj de Poliție care nu i-a acordat prioritate

3 Așa o fi? / Dunărea, la un nivel aproape record de scăzut, în ciuda ploilor abundente din România

4 Reportul Loto 6 / 49 atinge 9 milioane de euro; numerele câștigătoare din 2 august

5 Atac uriaș, cu peste 600 de drone, asupra Rusiei. Cel puțin trei ținte majore au fost lovite