Președintele Iohannis - prima rundă de consultări cu partidele privind formarea Guvernului. PSD și ALDE nu participă

Președintele Iohannis - prima rundă de consultări cu partidele privind formarea Guvernului. PSD și ALDE nu participă

Președintele Klaus Iohannis se consultă miercuri cu partidele politice care au intrat în Parlament, în urma alegerilor din 11 decembrie, cu privire la formarea viitorului guvern.

"Mâine voi avea prima rundă de consultări cu partidele politice care au intrat în Parlament. Vom vedea cum vede fiecare partid continuarea, care evident are de-a face cu formarea unui guvern", a declarat, marți, șeful statului.

El a subliniat că, dacă până la sfârșitul acestei săptămâni vor exista rezultatele finale de la alegerile de duminică, foarte probabil în cursul săptămânii viitoare va convoca noul Parlament.

Șeful statului i-a invitat la consultări pe reprezentanții PSD (la ora 10,00), PNL (11,00), USR (12,00), pe cei ai ALDE (la ora 13,00), UDMR (16,00), PMP (17,00) și grupului parlamentar al minorităților naționale (la ora 18,00). În invitația adresată liderilor formațiunilor politice președintele Iohannis precizează că delegațiile formațiunilor politice pot fi formate din maximum cinci persoane.

*** Președintele Partidului Social Democrat , Liviu Dragnea, a anunțat că nu va merge la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că invitația venită din partea șefului statului este fundamentată greșit pe un articol din Constituție.

"M-am uitat cu atenție pe invitație și aici se spune că suntem invitați la consultări în baza art. 85, alin. 1 din Constituție, care prevede: 'președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru și numește Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament'. Acest articol din Constituție nu poate fi urmat decât de o emitere a unui decret. Consultările se pot face doar în baza art. 103 și acolo spune foarte clar că, în funcție de majoritățile stabilite în Parlament, despre care nu se poate vorbi decât după validarea fiecărui parlamentar. De asemenea, nouă ni se pare straniu că sunt invitate la consultări partide care mâine, când ar fi consultările, nu sunt parlamentare și mă refer la USR și la PMP. Mâine este în funcțiune actualul Parlament. Deci, am discutat în partid această invitație, cred că președintele ar trebui să aibă o discuție serioasă cu cel sau cei care i-au propus fundamentarea invitației pe baza art. 85 din Constituție. Nu putem merge la aceste consultări pentru că, așa cum am spus în campanie și în seara alegerilor, noi vrem să respectăm cu strictețe prevederile constituționale. Nu mergem la consultări pentru a face exerciții de imaginație", a afirmat Liviu Dragnea, la sediul PSD.

*** Uniunea Salvați România a anunțat că va participa, miercuri, la consultările de la Palatul Cotroceni, din delegație urmând să facă parte Nicușor Dan, Cristian Ghica, Roxana Wring, Manuel Costescu și Levente Elek.

"Uniunea Salvați România a decis să răspundă afirmativ invitației la consultări adresată de președintele României, Klaus Iohannis. Delegația USR care va participa la discuțiile de miercuri 14 decembrie este formată din Nicușor Dan, președinte, vicepreședinții Cristian Ghica și Roxana Wring, precum și reprezentanți ai filialelor cu cele mai bune rezultate, Manuel Costescu, deputat ales pentru Diaspora, și Levente Elek, președintele filialei Cluj", reiese dintr-un comuincat transmis de USR.

*** Și ALDE consideră prematură invitația președintelui Klaus Iohannis de a participa miercuri la consultări în vederea formării noului guvern, precizând că va lua parte la acestea după convocarea Parlamentului, validarea mandatelor deputaților și senatorilor și constituirea unei majorități absolute fie de către un singur partid, fie de către o alianță.

"ALDE a luat act de invitația domnului președinte Klaus Iohannis de a participa mâine la consultări în vederea formării Guvernului. ALDE apreciază inițiativa președintelui, dar o socotește prematură. ALDE consideră că cea mai înțeleaptă cale de urmat acum este chiar cea indicată de textul Constituției", a arătat formațiunea politică într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES.

ALDE a subliniat că "respectul față de proceduri este o condiție obligatorie a calității regimului democratic" și a anunțat că reprezentanții formațiunii vor "răspunde cu maximă solicitudine invitației președintelui României de a participa la consultări în vederea formării noului Guvern după convocarea Parlamentului, validarea mandatelor deputaților și senatorilor și constituirea unei majorități absolute fie de către un singur partid, fie de către o alianță de partide".

*** Partidul Național Liberal va fi reprezentat la consultările de la Cotroceni de o delegație formată din Raluca Turcan, Gheorghe Falcă, Mircea Hava, Cristian Bușoi și Marian Petrache.

"Biroul Politic Național a decis să îmi acorde mandat pentru aceste consultări în privința echipei și a ceea ce vom discuta acolo. Mandatul nostru îl vom prezenta întâi domnului președinte Klaus Iohannis. Sunt două lucruri pe care PNL nu poate să le ignore și de la care nu va face rabat. Primul este acela că o persoană condamnată definitiv nu e potrivită pentru a deține funcția de prim-ministru", a declarat, marți, președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, la finalul ședinței BPN al partidului. Potrivit acesteia, al doilea lucru peste care PNL nu poate trece este ca Parlamentul să facă legi pentru anumite persoane.

*** Președintele executiv al UDMR , Kovacs Peter, a precizat, pentru AGERPRES, că reprezentanții Uniunii vor participa la consultările de miercuri cu președintele Klaus Iohannis, dar poziția acestora va fi comunicată la finalul întâlnirii.

Delegația UDMR va fi compusă din liderul Uniunii, Kelemen Hunor, președintele Consiliului Reprezentanților Unionali, Rozalia Biro, și președintele executiv al UDMR, Kovacs Peter.

*** Traian Băsescu, Eugen Tomac, Valeriu Steriu, Cristian Diaconescu și Robert Turcescu vor face parte din delegația Partidului Mișcarea Populară care va participa miercuri, la Cotroceni, la prima rundă de consultări cu partidele politice după alegerile parlamentare.

"E normal să facă consultări, e constituțional. PMP, fiind partid parlamentar, va participa. Ne vom face datoria de partid parlamentar să participăm la consultări. Și, pe de altă parte, consider absolut legitimă și constituțională acțiunea președintelui de a face consultări", a declarat marți, pentru AGERPRES, Traian Băsescu.

*** Reprezentanții grupului minorităților naționale din Camera Deputaților vor merge miercuri la consultările de la Cotroceni, însă nu vor avea un mandat.

"Din delegația grupului voi face parte eu, Ovidiu Ganț, Dragoș Zisopol și o să mai fie și câțiva dintre cei care nu fac parte din grupul actual, care au câștigat mandate la alegeri", a declarat, pentru AGERPRES, liderul actualului grup al minorităților, Varujan Pambuccian.

El a adăugat că delegația nu va avea niciun mandat pentru discuțiile cu președintele Klaus Iohannis pentru că un astfel de mandat nu poate primi decât de la grupul care urmează să se formeze după validarea noului Parlament. "La noi nu este ca la partide, trebuie mai întâi să se formeze noul grup și de la acela puteam primi un mandat pentru consultări", a explicat Pambuccian.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…