Preşedintele Iohannis se consultă cu preşedinţii partidelor şi formaţiunilor parlamentare în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, joi, la Palatul Cotroceni, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor parlamentare pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru, după ce Guvernul Orban a fost demis, miercuri, prin moţiune de cenzură.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în temeiul prevederilor art. 85 alin. (1) şi ale art. 103 alin. (1) din Constituţia României, şeful statului a invitat preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru.

Consultările vor avea loc după următorul program:
* Ora 12,00 - Partidul Naţional Liberal (PNL);
* Ora 12,45 - Partidul Social Democrat (PSD);
* Ora 13,30 - Uniunea Salvaţi România (USR);
* Ora 14,15 - Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
* Ora 15,00 - Partidul Mişcarea Populară (PMP);
* Ora 15,45 - Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE);
* Ora 16,30 - Grupul parlamentar Pro Europa;
* Ora 17,15 - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că va convoca partidele politice parlamentare la consultări pentru desemnarea unui nou premier.

"Este nevoie de câţiva paşi politici şi vor fi făcuţi într-o succesiune foarte rapidă. Voi convoca partidele parlamentare la o sesiune de consultări care începe mâine, la ora 12,00. Mâine seară, după ce voi termina toate consultările, probabil că voi anunţa deja persoana desemnată pentru a forma un nou Guvern", a spus Iohannis la Palatul Cotroceni. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan