Preşedintele iranian Rouhani cere ridicarea interdicţiei privind prezenţa femeilor pe stadioanele de fotbal

Preşedintele iranian Rouhani cere ridicarea interdicţiei privind prezenţa femeilor pe stadioanele de fotbal

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a cerut ca o interdicţie veche de decenii privind prezenţa femeilor pe stadioane să fie ridicată, potrivit unui comunicat dat publicităţii de biroul preşedintelui marţi, relatează DPA miercuri.

"Nu ar trebui să existe diferenţe între bărbaţi şi femei în Islam şi din acest motiv femeilor ar trebui să li se permită să participe la evenimentele sportive", a declarat Rouhani la o întâlnire cu sportivii iranieni de la biroul său, potrivit comunicatului citat.

Femeile au interdicţie de intrare pe stadioanele din Iran de 39 de ani. Interdicţia a fost impusă de conducerea religioasă după revoluţia din 1979.

Influentul cler iranian crede că femeile nu au ce căuta pe stadioanele de fotbal, unde bărbaţii sunt prea agitaţi şi scandează lucruri vulgare.

Rouhani a respins aceste afirmaţii, spunând că femeile nu ar trebui pedepsite pentru faptul că bărbaţii sunt vulgari la evenimentele sportive.

Vicepreşedintele iranian Ebtekar Masoumeh a sugerat că înfiinţarea de secţiuni speciale pentru femei sau pentru familii pe stadioanele iraniene ar putea ajuta la ridicarea interdicţiei.

Clerul a respins însă aceste sugestii, potrivit DPA.

Protestele împotriva interdicţiei s-au înmulţit în ultimele luni, în special în jurul datei meciului de calificare din septembrie pentru Cupa Mondială împotriva Siriei, când femeile siriene au putut asista la meciul de la Teheran, dar nu şi femeile iraniene. Parlamentul iranian a calificat această decizie drept "o discriminare regretabilă şi enervantă".AGERPRES


populare
astăzi

1 DEZVĂLUIRE Finlandezilor li s-a spus să nu-i mai bată pe americani, pentru că era „umilitor și demoralizant”

2 BREAKING O judecătoare, membră CSM, dă în vileag caracatița clientelismului din sistemul de Justiție

3 BREAKING Priviți până unde a ajuns această spioană a Rusiei! / Mai mult, e asociată cu consulul onorific al României la Hamburg, Klaus Rainer Kirchhoff

4 Uite o știre care la noi a trecut neobservată, dar care spune multe despre diferența dintre noi și ceilalți, mai mici, din est...

5 VIDEO Priviți, viitorul s-a plimbat pe străzile din Davos....