Prezidenţiale în Ucraina: Angela Merkel îl va primi pe Petro Poroşenko înaintea celui de-al doilea tur de scrutin

Prezidenţiale în Ucraina: Angela Merkel îl va primi pe Petro Poroşenko înaintea celui de-al doilea tur de scrutin

Cancelarul german Angela Merkel îl va primi la 12 aprilie la Berlin pe preşedintele ucrainean în exerciţiu Petro Poroşenko, care candidează pentru un al doilea mandat la conducerea statului, cu nouă zile înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în Ucraina pe care acesta speră să le câştige în faţa favoritului surpriză, actorul de comedie Volodimir Zelenski, un novice în politică, informează France Presse.

'Nu este desigur un amestec' şi nici semnul vreunui sprijin pentru şeful statului ucrainean la final de mandat, a declarat Steffen Seibert, purtător de cuvânt al Angelei Merkel, întrebat de presă vineri cu privire la acest subiect.

'Petro Poroşenko este preşedintele (în exerciţiu) al Ucrainei şi există numeroase subiecte care trebuie discutate periodic'' cu cancelarul, a adăugat el, referindu-se la conflictul cu Rusia şi separatiştii proruşi în estul ţării.

Întrebat despre o eventuală întâlnire între Angela Merkel şi actorul de comedie care încearcă să acceadă la preşedinţia Ucrainei, Seibert s-a mulţumit să spună că 'nu are niciun anunţ de făcut'.

Angela Merkel are relaţii strânse cu Petro Poroşenko şi este o susţinătoare crucială Kievului în faţa Moscovei de la anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în martie 2014. Împreună cu Parisul, Merkel a mediat procesul de pace în estul Ucrainei, proces aflat acum în impas.

Poroşenko a fost devansat cu un procent aproape dublu în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Ucraina din 31 martie de către actorul de comedie Volodimir Zelenski, obţinând 15,95% din voturi faţă de 30,24%, cât a acumulat rivalul său.

Dacă simpatizanţii lui Zelenski văd în el o faţă nouă într-un peisaj politic sclerozat, detractorii săi critică lipsa de claritate a programului său şi pun la îndoială capacitatea sa de a guverna o ţară în criză.

Poroşenko, care a apropiat ţara de Occident, a consolidat armata şi a lansat importante reforme, joacă cartea experienţei câştigate în primul mandat, chiar dacă este acuzat că nu a făcut suficient pentru combaterea corupţiei. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante