Primăria Romei va instala culoare de trecere pentru ca turiștii să nu se mai oprească la Fontana di Trevi

Primăria Romei va instala culoare de trecere pentru ca turiștii să nu se mai oprească la Fontana di Trevi

Virginia Raggi, primarul Romei, a confirmat că dorește să instaleze culoare de trecere pentru a evita ca turiștii să se oprească în fața celebrei Fontana di Trevi, având în vedere că multe persoane se opresc să mănânce pe trepte, să se răcorească și chiar să se scalde în apele sale, relatează EFE.

"La Fontana di Trevi s-au înmulțit rondurile agenților poliției municipale, dar mă gândesc și la crearea de culoare delimitate, asemeni celor din muzee, pentru ca monumentul să poată fi admirat și să interzică oprirea", a declarat Raggi marți seara în programul 'Porta a Porta' difuzat de televiziunea publică RAI1.

Potrivit ei, aceste culoare de trecere ar fi soluția pentru a împiedica unele incidente petrecute recent, în care unele persoane își răcoresc picioarele în fântâna construită de Nicola Salvi între 1732 și 1762 și care a fost restaurată recent.

Dario Franceschini, ministrul bunurilor culturale, a cerut în urmă cu câteva luni Primăriei din Roma "să impună limite fluxului de turiști sau o barieră pentru a evita ca persoanele să sară în apă, cum au făcut recent doi bărbați, dintre care unul spaniol, care s-au dezbrăcat și au intrat apoi în apă.

Ipoteza unui traseu obligatoriu fără oprire pentru turiști în fața regelui Neptun care tronează în mijlocul fântânii a mai fost lansată și de responsabila centrului istoric al Romei, Sabrina Alfonsi,

"Nu poate fi închis spațiul de la Fontana di Trevi, care este un muzeu în aer liber, dar se pot crea culoare de trecere pentru a reglementa fluxul turiștilor care vin zilnic în piață", a declarat Alfonsi.

O altă măsură ar fi interzicerea furgonetelor care vând alimente și răcoritoare în piață și câteva din punctele de vânzare a suvenirurilor.

AGERPRES


populare
astăzi

1 DOCUMENT „Nicușor Dan a obținut 12 milioane de euro în cea mai strălucită afacere politică din istoria României”

2 Dezvăluiri cutremurătoare! / „Evaziune de peste 5 miliarde de lei pe an” / Scrisoarea integrală a „Grupului vameșilor care s-au săturat”

3 BREAKING Bolojan a încasat în 2007 echivalentul a 71 de salarii medii lunare ca membru al Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigu…

4 VIDEO Clip viral cu Iliescu la liftul înspre Rai...

5 BREAKING „De ce să sufere toată România din cauza celor 1.000 de șmecheri?” / Iancu Guda a publicat lista cu cei mai mari 1000 de datornici la stat