Primarul din Rădăuţi, audiat la DNA București într-un dosar de şantaj şi abuz în serviciu

Primarul din Rădăuţi, Aurel Olărean (PDL), a fost ridicat, joi, de către procurorii DNA, urmând să fie audiat într-un dosar în care este suspectat că ar fi şantajat un consilier local, au declarat surse judiciare, citate de Mediafax.
   
Potrivit surselor citate, primarul din Rădăuţi l-ar fi şantajat pe consilierul local pentru ca acesta să voteze o hotărâre în interesul edilului.
   
Sursele judiciare citate au precizat că Olărean va fi adus la DNA central pentru a fi audiat. Olărean, 54 ani, este la al doilea mandat. Este vicepreședinte al PDL Suceava, din partea aceluiași partid ocupând fotoliul de deputat în perioada 2004-2008.
   
Aurel Olărean, aflat la al doilea mandat de primar, are 54 de ani. El este vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Suceava a PDL.
   



   


populare
astăzi

1 Cum funcționează noile escrocherii online și numărul scurt la care ceri ajutor

2 Bursa și titlurile de stat sunt în picaj, leul cade la un minim istoric

3 Afacerile din Austria ale lui Călin Georgescu: proprietăți scumpe și conexiuni suspecte

4 Modificări majore pe piața imobiliară / Nou sistem de impozite și chirii, din 2027. Ce trebuie să știe orice proprietar din țară

5 Nicușor Dan respinge varianta PSD-AUR și anunță ce urmează dacă pică Mureșan