Probleme pe tronsonul cinci al autostrăzii Sibiu-Pitești: „Termenul de execuție riscă să nu fie respectat“

Probleme pe tronsonul cinci al autostrăzii Sibiu-Pitești: „Termenul de execuție riscă să nu fie respectat“

Începute pe 1 septembrie 2021, lucrările la tronsonul cinci din autostrada Sibiu-Piteşti merg lent. Terasamentele nu sunt finalizate, iar progresul lucrărilor este la aproximativ 15%.

Lucrările la tronsonul cinci au început în septembrie 2021 FOTO: Denis Grigorescu

WeBuild, compania italiană ce execută lucrarea, se confruntă cu dificultăți și în ceea ce privește găsirea forței de muncă.

Contractul pentru tronsonul cinci (Curtea de Argeș-Pitești) al viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești, în lungime de 30,35 kilometri, a fost semnat în mai 2020 la Pitești. Ordinul de începere a lucrărilor la tronsonul cinci a fost dat încă din 17 iunie 2021, însă anumite proceduri birocratice au amânat cu două luni şi jumătate startul efectiv al lucrului, până pe 1 septembrie 2021. Iar problemele apar, deși toată finanțarea este asigurată din fonduri europene.

La câteva luni de la începerea lucrărilor pentru tronsonul Curtea de Argeș-Pitești, constructorul s-a văzut confruntat cu o problemă privind lipsa forței de muncă, deși salariile lunare oferite erau în medie de 5.000 lei net. Motiv pentru care zeci de muncitori asiatici au fost aduși pe șantier.

La începutul acestei veri, reprezentanții Asociației Pro Infrastructură au filmat cu drona tot tronsonul cinci, constatând mai multe probleme, în frunte cu nefinalizarea terasamentelor. Cei de la Asociația Pro Infrastructură au reclamat și faptul că firma constructoare, WeBuild, nu a reușit, , la peste doi ani de la parafarea contractului (11 mai 2020), să rezolve documentația necesară obținerii materialelor.

Încă din 18 iulie a.c., ”Adevărul” a trimis o adresă oficială pe e-mail către CNAIR, solicitând clarificări și explicații privind problemele de pe tronsonul cinci al autostrăzii Sibiu-Pitești. Numai că reprezentanții CNAIR nu au răspuns nici până acum la solicitarea ”Adevărul”, deși termenul legal de răspuns, conform Legii 544/2001, era de 10 zile.

”Viteza lucrărilor trebuie mărită”

”Constructorul are un termen foarte lax de execuție, de patru ani. WeBuild este unul dintre cei patru mari constructori pe infrastructura de transport și are contracte de miliarde. Noi am filmat șantierul cu drona la finalul lunii iunie. Iar în momentul în care după mai bine de 10 luni de la începerea lucrărilor ai verde pe terasament, asta arată că nu este o mobilizare demnă de unul dintre cei doar patru constructori serioși din țară și nu ai nicio scuză. Din informațiile mele, nici până acum nu au terminat cu terasamentele. Este clar că ar fi putut șantierul să arate mai bine pe partea de terasamente. Dacă ritmul lucrărilor în următorii doi ani va fi același ca în ultimele nouă luni, vor depăși cu siguranță termenul de execuție de patru ani. Viteza lucrărilor trebuie mărită, pentru că lotul este lung, are 30 de kilometri, inclusiv 5 kilometri de structuri și terasamente foarte înalte. Progresul fizic al lucrărilor este la ora actuală undeva la 15%. Iar dacă în octombrie, la un an de la începerea lucrărilor, vor ajunge la 25%, asta înseamnă un sfert, e cumva la limită, având în vedere cei patru ani contractuali”, a declarat pentru ”Adevărul” Ionuț Ciurea, directorul executiv al Asociației Pro Infrastructură.

Lucrari tronson 5 autostrada sibiu pitesti foto Denis Grigorescu (6) jpg

Tronsonul cinci trebuie finalizat până în septembrie 2025 FOTO: Denis Grigorescu

Tronsonul cinci Curtea de Argeş-Piteşti are o lungime totală de 30,35 kilometri, iar contractul pentru acesta a fost semnat în urmă cu doi ani de compania italiană Astaldi. Valoarea contractului se ridică la suma de 1,7 miliarde de lei fără TVA, din fonduri europene nerambursabile. Dacă nu apar probleme, tronsonul ar trebui finalizat cel târziu în septembrie 2025.

”Eu am speranța ca firma constructoare va mări ritmul lucrărilor în perioada următoare, chiar dacă volumul de muncă este imens. Însă nu ar strica deloc dacă acest tronson cinci ar fi gata cu câteva luni înainte de termenul din toamna lui 2025”, adaugă Ionuț Ciurea.

„Adevărul“ a solicitat un punct de vedere privind problemele de pe tronsonul cinci și lui Gilles Castonguay, purtătorul de cuvânt al companiei WeBuild, însă acesta nu a răspuns e-mailului trimis până la ora redactării acestui articol.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…