Programul Diaspora Start-up: S-a deschis apelul pentru propuneri de scheme de grant; alocarea financiară, 30 milioane de euro

Programul Diaspora Start-up: S-a deschis apelul pentru propuneri de scheme de grant; alocarea financiară, 30 milioane de euro

Ministerul Fondurilor Europene (MFE), împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, a deschis miercuri apelul pentru Programul "Diaspora Start-up", cu o alocare de 30 milioane euro, iar propunerile de proiecte pot fi depuse până pe 29 noiembrie, ora 16:00.

Finanțarea este asigurată din Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014 — 2020.

Potrivit unui comunicat al MFE, în prima etapă, administratorii de schemă de antreprenoriat depun propunerile de proiecte în valoare de maximum 5.000.000 euro prin care se angajează să pregătească viitorii antreprenori și să le acorde acestora subvenții pentru lansarea afacerilor în țară. Entitățile care intră în parteneriat pentru crearea administratorilor de schemă de antreprenoriat pot fi: furnizori de Formare Profesională Continuă autorizați, publici și privați, organizații sindicale și patronate, membri ai Comitetelor Sectoriale și Comitete Sectoriale cu personalitate juridică, autorități ale administrației publice locale (unități administrativ — teritoriale), asociații profesionale, camere de comerț și industrie, ONG-uri, universități, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și instituții/agenții/organizații subordonate/coordonate de acesta, parteneriate între categoriile mai sus menționate.

Condiția obligatorie este existența unui parteneriat cu o entitate a românilor din diaspora, subliniază sursa citată.

În cea de-a doua etapă, cetățenii români eligibili care doresc să își înființeze o companie pot accesa fonduri în valoare maximă de 40.000 de euro și pot urma programe de formare antreprenorială de tip e-learning, prin intermediul administratorilor de schemă de antreprenoriat. Conform MFE, sunt eligibili cetățenii români cu vârsta minimă de 18 ani, care fac dovada rezidenței sau a domiciliului în străinătate de minim 12 luni și doresc să înființeze o afacere în România.

"MAE-DPRRP are în vedere facilitatea contactului dintre entitățile din România care doresc să colaboreze cu organizații ale românilor din străinătate, pentru stabilire de parteneriate în vederea constituirii administratorilor de schemă de antreprenoriat. Organizațiile din diaspora interesate de acest program sunt invitate să trimită date de contact, până la data de 30 octombrie 2016, la adresa diaspora@mae.ro, pentru a fi incluse într-o listă ce va fi pusă la dispoziția entităților din România prin publicare pe site-ul DPRRP și MFE", se mai spune în comunicatul MFE.

Schema de antreprenoriat își propune să creeze oportunități de reîntoarcere în România pentru cetățenii stabiliți în străinătate și să valorifice abilitățile dobândite de aceștia (antreprenoriale și/sau profesionale), prin deschiderea unei afaceri în țară.

În acord cu prevederile POCU 2014-2020, sunt considerate eligibile activitățile care urmăresc încurajarea antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu prin susținerea înființării de întreprinderi cu profil non-agricol în zona urbană. Prezentul apel va fi dedicat tuturor regiunilor de dezvoltare din România, cu excepția regiunii București — Ilfov.

Diaspora Start-up face parte din Axa prioritară 3 — Locuri de muncă pentru toți, Prioritatea de investiții 8iii — Activități independente, antreprenoriat și înființare de întreprinderi, inclusiv a unor microîntreprinderi și a unor întreprinderi mici și mijlocii inovatoare, Obiectivul specific 3.7. — Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană.

Programul Operațional Uman 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde euro. Programul stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investițiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007 — 2013 și contribuind la reducerea disparităților de dezvoltare economică și socială dintre România și Statele Membre ale UE. În vederea atingerii obiectivelor propuse, în cadrul POCU au fost stabilite 7 Axe Prioritare.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...