Programul propus de Dacian Cioloş, respins de conducerea USR. Demisia eurodeputatului, iminentă

Majoritatea din conducerea USR nu este de acord cu propunerile făcute de Dacian Cioloş în programul său politic, în ciuda insistenţei preşedintelui Uniunii, care a ameninţat că dacă nu va exista consens îşi dă demisia din funcţie, susţin surse din leadership-ul Uniunii. Practic, demisia lui Cioloş este inevitabilă, dacă eurodeputatul se va ţine de cuvânt.

Programul propus de Dacian Cioloş a picat la vot. 14 voturi au fost împotrivă şi 11 pentru.
Reprezentanţii echipei ostile lui Cioloş au cerut vot pe fiecare punct în parte din programul propus. Dacian Cioloş a cerut vot în bloc.
---
În cadrul şedinţei de Birou Naţional, rând pe rând au fost discutate o parte din propunerile lui Dacian Cioloş privind programul său politic de preşedinte. Cei grupaţi în în jurul lui Dan Barna şi Cătălin Drulă au refuzat înfiinţarea unei comisii de experţi care să propună miniştrii şi care astfel să aibă un cuvânt în ceea ce priveşte Guvernul din umbră. Practic, Biroul Naţional ar deveni un for de decor, deşi a fost validat prin vor, susţine un vicepreşedinte al USR pentru „Adevărul”.
De asemenea, în ceea ce privelte demiterea secretarului general al USR comisia de experţi care să propună miniştrii, Geroge Marussi, şi impunerea unuia care să fie agreat şi de Dacian Cioloş, şefului partidului i s-a transmis să strângă două treimi din Biroul Naţional şi să-şi impună noul om.
Şi în ceea ce priveşte aspectul problematic al excluderilor- din partid pe motiv de delict de opinie, Dan Barna a cerut să îi fie aduse exemple concrete de persoane nedreptăţite, potrivit unor surse politce. De altfel, Drulă i-a transmis lui Cioloş că el, personal, nu va vota propunerile.
Potrivit înregistrărilor de la şedinţa Biroului Naţional de joi, Dacian Cioloş a subliniat în repetate rânduri că dacă propunerile sale de program politic nu trec, atunci şi va depune mandatul. În acest caz, conducerea interimară ar fi preluată de Cătălin Drulă, cel mai votat vicepreşedinte.


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …