PSD îi cere lui Siegfried Mureșan să renunțe: „Matematica nu e de partea lui”

PSD îi cere lui Siegfried Mureșan să își depună mandatul Foto: Arhivă
Social-democrații au lansat joi o serie de acuzații vehemente la adresa formulei guvernamentale aflate în stadiu de negociere, cerând oprirea imediată a discuțiilor purtate de Siegfried Mureșan. În opinia PSD, tratativele s-au transformat într-o împărțire neprincipială a puterii, în timp ce societatea se confruntă cu probleme economice majore.
Reprezentanții partidului susțin că dialogul dintre formațiunile politice care încearcă să alcătuiască viitoarea echipă guvernamentală demonstrează o detașare totală de prioritățile cetățenilor:
„România este în criză, oamenii suferă, iar ei se bat pe funcții! PSD denunță mascarada «Guvernului Mureșan» care trebuie să înceteze cât mai repede! Asistăm la o încleștare pe funcții între trei partide mici, rupte complet de realitate, de oameni și problemele presante ale țării”, au transmis liderii social-democrați.
Nemulțumirile din tabăra PSD vizează cu precădere disputele pentru portofoliile-cheie, precum Justiția, Afacerile Interne și posturile de vicepremier.
„Românii sunt captivi în spectacolul unor amatori. Amatori, dar aroganți! O piesă în care marii apostoli ai «reformelor» și ai «responsabilității» se bat, fără rușine, în văzul tuturor, pe ministerele unui guvern mort înainte de a se fi născut. Un condamnat se luptă pe Ministerul Justiției și toți pe Ministerul Afacerilor Interne și pe scaunele de vicepremieri în timp ce flutură drapelul fals al austerității” — PSD
Totodată, social-democrații taxează decizia lui Siegfried Mureșan de a continua demersurile instituționale, în ciuda faptului că nu ar deține voturile necesare în Parlament pentru învestire. În declarația partidului se punctează că premierul desemnat insistă în mod nejustificat să meargă mai departe:
„Atât de mult s-au desprins de pământ, încât, în mod iresponsabil, Siegfried Vasile Mureșan anunță că nu-și depune mandatul, deși știe bine că n-are nicio șansă să obțină votul unei majorități parlamentare. Matematica nu este de partea lui. De aceea, PSD îi solicită prim-ministrului desemnat să își depună cât mai rapid mandatul.”
În plus, social-democrații subliniază că situația actuală a țării impune numirea rapidă a unei echipe guvernamentale legitime și funcționale: „România are nevoie de un guvern cu puteri depline! Un guvern care să guverneze pentru oameni, nu pentru funcții!”.
Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a avut loc pe 17 septembrie, în urma consultărilor convocate de președintele Nicușor Dan. Ulterior nominalizării, acesta a demarat negocieri cu PNL, USR și UDMR, tabere care formează nucleul său actual de susținere politică.
Conform calendarului asumat, lista miniștrilor propuși și programul de guvernare urmează să fie trimise Legislativului până la finalul acestei săptămâni, etapă urmată de audierile din comisiile de specialitate și de votul din plen.
Șansele ca acest Cabinet să obțină susținerea necesară rămân însă extrem de reduse. PSD a tranșat deja problema sprijinului parlamentar și a hotărât că nu va vota Cabinetul Mureșan. Președintele formațiunii, Sorin Grindeanu, a declarat joi că probabilitatea ca social-democrații să susțină executivul propus este „extrem de redusă”, arătându-se totodată nemulțumit de faptul că Siegfried Mureșan a evitat să meargă la sediul PSD pentru negocieri.
Explorează subiectele:
