Putin a promulgat noua doctrină privind securitatea informațională a Rusiei (presă)

Putin a promulgat noua doctrină privind securitatea informațională a Rusiei (presă)

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a promulgat noua doctrină privind securitatea informațională a Rusiei, care menționează printre principalele amenințări la adresa Federației Ruse încercările de erodare a valorile sale spirituale și morale tradiționale, relatează în ediția sa de marți cotidianul popular Moskovski Komsomoleț.

Chiar de la început, documentul susține că serviciile secrete ale "unor state" exercită o "influență pe plan informațional și psihologic" cu scopul de a submina suveranitatea și integritatea teritorială ale altor țări. Aceasta activitate se desfășoară, în special, prin intermediul organizațiilor pentru drepturile omului, se mai spune în noua doctrină privind securitatea informațională a Rusiei.

Potrivit aceluiași document oficial, mass-media ruse sunt discriminate în afara țării, iar străinii manifestă de cele mai multe ori o atitudine "fățiș părtinitoare" față de politica Federației Ruse.

Extremismul și atacurile cibernetice asupra băncilor sunt de asemenea menționate în text, dar în următoarele paragrafe.

În document se constată o dezvoltare insuficientă a tehnologiei informației pe plan local și, în consecință, un nivel scăzut de implementare de software rusesc, lipsa de personal calificat, precum și conștientizarea slabă a cetățenilor în domeniul securității informațiilor.

Pe acest fundal, autorii doctrinei consideră extrem de periculoase tentativele "unor țări" de a domina spațiul informațional, conform aceluiași cotidian.

Referitor la securizarea informațiilor, documentul subliniază necesitatea de a neutraliza încercările de a "submina fundamentele și tradițiile patriotice asociate cu Apărarea Patriei", așa cum este numit în istoria rusă cel de-al Doilea Război Mondial. Ca măsuri concrete sunt propuse dezvoltarea industriei rusești de IT și implementarea unui sistem de management autohton al segmentului rusesc de Internet.

La sfârșitul săptămânii trecute, președintele Putin a promulgat noul concept de politică externă a Rusiei, în care printre amenințările principale figurează "revoluțiile colorate" , iar întregul text poate fi subsumat ideii unui antiamericanism nedisimulat și a unei "cotituri spre Asia".

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Am fost la Palatul Cotroceni. I-am explicat președintelui tot ceea ce se întâmplă. Mi-a spus, mi s-a spus că oamenii politici au nevoie de liniște, i…

2 Carl Sagan, predicție care dă fiori despre SUA...

3 Foarte interesante amănunte...

4 BREAKING România a fost invitată de SUA să facă parte din Consiliul pentru Pace / Scrisoarea lui Donald Trump, primită sâmbătă de Nicușor Dan

5 Detaliul care l-a convins pe un bărbat să-și părăsească țara și să se mute în Spania: „Cu 1.000 de euro pe lună trăiești ca un rege”