Putin acuză Polonia de 'înţelegere' cu Hitler în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial

Putin acuză Polonia de 'înţelegere' cu Hitler în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial

Preşedintele rus Vladimir Putin a reluat marţi războiul declaraţiilor cu Polonia, acuzând această ţară că a încheiat o 'înţelegere' cu Hitler şi că a acţionat în mod 'antisemit' în ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial, transmite AFP.

Adresându-se unui auditoriu format din ofiţeri de rang înalt din Ministerul Apărării, preşedintele rus a dat asigurări că a luat cunoştinţă de arhive recuperate în Europa de Armata Roşie după 1945, ce arată că mai multe state, printre care şi Polonia, erau în complicitate cu dictatorul nazist.

'Ei (polonezii) au încheiat practic o înţelegere cu Hitler. Este clar în documentele de arhivă', a afirmat Putin, declarându-se 'insultat de modul în care Hitler şi Polonia au discutat despre aşa-zisa problemă evreiască'.

Putin a dat asigurări că a luat cunoştinţă de documente istorice în care ambasadorul polonez în Germania în 1938 i-a promis lui Hitler ridicarea unui 'frumos monument' la Varşovia după ce liderul nazist a propus să-i 'trimită pe evrei în colonii din Africa'.

Acest ambasador 's-a solidarizat complet cu Hitler', a acuzat Putin, numindu-l pe fostul diplomat polonez 'ticălos' şi 'porc antisemit'.

Liderul de la Kremlin a făcut şi o paralelă cu deciziile responsabililor polonezi actuali care 'dau ordin să fie demolate monumentele soldaţilor Armatei Roşii', altădată sărbătoriţi ca eliberatorii ţării.

În ultimele zile, Rusia şi Polonia şi-au înmulţit acuzaţiile reciproce cu caracter istoric.

Diplomaţia rusă a criticat 'retorica agresivă' a Varşoviei, în timp ce Ministerul de Externe polonez şi-a exprimat 'îngrijorarea' faţă de 'prezentarea unei false imagini a evenimentelor' de către responsabilii ruşi.

Rusia denunţă de mulţi ani ceea ce ea consideră a fi uitarea în care au intrat în ţările occidentale sacrificiile considerabile făcute de URSS până în 1945 şi mai ales moartea a 27 milioane de sovietici în Al Doilea Război Mondial.

Vladimir Putin a denunţat vineri o rezoluţie din septembrie a Parlamentului European cu privire la 'memoria europeană', care pune pe picior de egalitate comunismul şi nazismul.

Tot la reuniunea de marţi, preşedintele Putin a elogiat noile arme hipersonice dezvoltate de Rusia şi pe care 'nicio altă ţară nu le deţine'.AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Armand Goșu / Cei care au anulat alegerile din România au făcut jocul Rusiei

2 Declarațiile lui Putin din ultimele zile provoacă stupoare. Analist: „Moment de nebunie statală completă”

3 BREAKING Un ofițer a fost reținut pentru tentativă de viol asupra unui elev de la Școala de Poliție din Câmpina

4 Moment penibil la Kremlin / Propagandistului Soloviov i-au dat lacrimile în fața lui Putin. „Omule, ai fost creat pentru război”

5 „Era ca un prezervativ folosit de Mike Tyson. A stat acolo mare și prost”