Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Rădulescu (BT): Avem cel mai ridicat nivel de dezechilibru macroeconomic din 2012 până în prezent

România are cel mai ridicat nivel de dezechilibru macroeconomic din 2012 până în prezent, iar aceasta pentru că nu se mai fac reforme, susţine Andrei Rădulescu, senior economist la Banca Transilvania.

"Această creştere (economică - n. r.), din nefericire, s-a făcut pe o dinamică lentă a investiţiilor şi s-a făcut cu preţul unei intensificări a deficitelor, deficitul intern, finanţele publice şi deficitul extern, poziţia României în raport cu restul lumii. Observaţi deteriorarea deficitului de cont curent şi cumulând cele două deficite avem cel mai ridicat nivel de dezechilibru macroeconomic din 2012 până în prezent. De ce? Pentru că din 2012 până în prezent nu se mai fac reforme. De când s-a terminat ultimul acord cu FMI s-au terminat şi reformele şi atunci s-au implementat măsuri strict cu bătaie pe termen scurt şi s-a renunţat la măsurile de reformă, deşi vremurile economice pe care le-am traversat au fost ideale pentru reforme", a spus Andrei Rădulescu, la o conferinţă de specialitate.

Potrivit acestuia, costul finanţării s-a situat la minime istorice, iar investiţiile puteau fi derulate cu rate de dobândă foarte accesibile.

Andrei Rădulescu apreciază că, din punct de vedere al ritmului de creştere economică, în ciclul post-criză România a avut cea mai bună dinamică din toate ţările din regiune, situându-se pe primele locuri în Uniunea Europeană, însă acest lucru nu se reflectă şi în stadiul de dezvoltare.

"Am avut un proces de accelerare economică acompaniat de deteriorarea echilibrelor macroeconomice. Pe de o parte, în sfera echilibrului intern, în sfera finanţelor publice avem o deteriorare a deficitului bugetar. Ponderea acestuia în PIB s-a apropiat de 3%. Este de 2,9%, conform primelor estimări pe anul trecut. Pe de altă parte, avem o deteriorare a poziţiei externe a României cu deficitul de cont curent ca pondere în PIB depăşind pragul de 3% şi, dacă ne uităm cumulat la situaţia internă şi externă, practic, dezechilibrul macroeconomic în România anul trecut a ajuns la cel mai ridicat nivel din 2012 până în prezent", a precizat Rădulescu.

Conform economistului Băncii Transilvania, România ar urma să înregistreze o creştere economică de 4,2% în 2018, de 3,3% anul viitor şi de 3,1% în 2020.

De asemenea, costul finanţării României va creşte în perioada următoare. Astfel, rata de dobânda la titlurile de stat pe 10 ani va urca de la 3,9%, în 2017, la 5,1%, în 2018. AGERPRES/(A - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 HOPA! L-au făcut „fetiță”? Dragnea și-a ras mustața!

2 HOPA! Pesedista Dana Gârbovan trebuie să iasă din magistratură pentru a putea deveni cârpa penalilor! CCR a st…

3 BREAKING Ana Birchall, dată afară de la Ministerul Justiției din cauză că a vrut să desființeze Secția Special…

4 Cine este Dana Gârbovan, nominalizată de infractorii din PSD pentru funcția de ministru al Justiției. Gârbovan…

5 ALERTĂ / România, Polonia și țările baltice, declarație comună prin care condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov: „Îm…

recomandări

Te ia DNA: Vasile Blaga

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Dacă ești miliardar te poți muta acum pe noul yacht în formă de insulă