Raluca Turcan: Am primit propunerea unanimă de a fi președinte interimar al PNL

Raluca Turcan: Am primit propunerea unanimă de a fi președinte interimar al PNL

Deputatul liberal Raluca Turcan a declarat, marți, că a acceptat propunerea pe care i-au făcut-o în mod unanim colegii din Biroul Politic Național de a fi președinte al PNL, ca urmare a scorului electoral pe care l-a obținut partidul în Sibiu.

"Am primit propunerea unanimă din partea tuturor colegilor de a fi președinte interimar al PNL în condițiile în care am venit astăzi la ședință cu cel mai bun rezultat obținut de PNL în toată țara. (....) Această propunere nu a venit în urma unui compromis, a unor negocieri. Nu m-am așteptat și nu mi-am dorit să se întâmple lucrul acesta. Dimpotrivă, am o organizație și o echipă frumoasă în PNL Sibiu", a precizat Turcan.

Ea a arătat că PNL are capacitatea de a renaște și de a fi cel mai puternic partid de dreapta din România.

"La nivel național am primit un mesaj că oameni care și-ar fi dorit să voteze pentru PNL împotriva PSD au avut niște semne de întrebare, niște nemulțumiri și s-au îndepărtat de noi. Or, la aceste mesaje pe care le-a dat societatea noi trebuie să răspundem și trebuie să corectăm și cred că are capacitatea de a renaște, de a transmite oamenilor că poate să fie cel mai puternic partid de dreapta din România", a adăugat Raluca Turcan.

Aceasta a susținut că nu vizează funcții și că dorește să contribuie la reconstrucția PNL care trebuie să se bazeze pe "soluții concrete".

"Vreau să sprijin ca PNL să devină acel partid pe care oamenii îl așteaptă ca reprezentant al dreptei românești. Nu am proiecte politice secrete, nu am încă planuri, nu vând blana ursului din pădure, niciodată nu am făcut lucrul acesta. Toată cariera mea m-am concentrat pe eficiență și obținerea de performanță. E nevoie de astfel de persoane la conducerea PNL", a afirmat Turcan.

În opinia sa, în campanie a contat foarte mult faptul că liberalii nu au vorbit despre proiecte concrete pe care oamenii le așteaptă în continuare.

"Am preferat o bună perioadă să ne concentrăm pe persoane, pe lucruri mărunte și nu am vorbit despre proiecte mari pe care oamenii le-au așteptat de la PNL", a adăugat Raluca Turcan.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”