Rareș Bogdan, mesaj dur în miez de noapte: Uniunea Europeană nu este pușculița infractorilor! Să nu uităm cum procedau pesediștii!

Rareș Bogdan, mesaj dur în miez de noapte: Uniunea Europeană nu este pușculița infractorilor! Să nu uităm cum procedau pesediștii!

Rareș Bogdan, mesaj dur în miez de noapte: Uniunea Europeană nu este pușculița infractorilor! Să nu uităm cum procedau pesediștii!

Ce a scris pe Facebook Rareș Bogdan, liderul delegației României în grupul PPE din Parlamentul European, după anunțarea acordului dintre Parlamentul European și Consiliul Europei privind condiționarea fondurilor europene de respectarea statului de drept:

„Uniunea Europeană nu este pușculița infractorilor!

Să fie limpede, niciun stat european nu se află în pericolul de a pierde bani europeni dacă respectă principiile statului de drept!! Dar nu poți să ceri țărilor care susțin consistent bugetul UE să închidă ochii la derapaje! Cum ar putea șefii de state și de guverne din Germania, Franța, Italia sau Spania să explice cetățenilor care le plătesc salariile că trebuie să le plătească și pe ale unor politicieni care dau legi pentru a feri niște grupuri infracționale organizate de rigorile legii? Sau să le spună că investițiile lor nu sunt protejate în anumite state, deoarece magistrații sunt supuși la presiuni politice?

Am susținut și susțin condiționarea banilor europeni de respectarea statului de drept! Din fericire, România nu se mai află în acest pericol. Partidul Național Liberal a luptat împotriva OUG 13, împotriva măcelăririi codurilor penale și a legilor Justiției! Președintele României a ieșit în stradă pentru a proteja exact principiile statului de drept! Să nu uităm!

Nu avem a ne teme, PSD nu va câștiga alegerile și vom repara toate porcăriile adoptate de cea mai toxică majoritate de după 1989. Justiția trebuie să fie independentă, puternică, să vegheze să nu existe derapaje! O vom consolida!

Am mai spus și repet, ca să nu mai existe dubii: nu poți să fii membru într-un club și să nu-i respecți regulile! Știm cu toții că nu există proceduri să dai afară un stat din UE, însă prin pierderea avantajelor pe care le are ca membru, este ca și când n-ar mai fi. Cei care sunt tentați să încalce regulile joacă un joc, căci știu că nu pot fi dați afară din UE. Așa au făcut și pesediștii, și-au spus că le vor râde în nas celor de la Bruxelles! Ei bine, gata cu această cacealma! Dacă nu există sancțiuni suficient de dure, poate ar trebui să existe! Practic, dacă nu respecți regulile, nu poți să fii membru cu aceleași drepturi! Ataci Parlamentul European, Comisia, dar le ceri banii? Ei bine, nu se mai poate! Parlamentul European și președinția germană a Consiliului UE au ajuns la un acord în acest sens. După mine, este un moment istoric, un moment de cotitură!

P.S. Politicienii care cochetează cu autocrația pur și simplu nu mai trebuie aleși! Uniunea Europeană nu e pușculița infractorilor, nici umbrela populiștilor, a extremiștilor, a celor care pulverizează libertatea și democrația!”


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA