Rareș Bogdan, mesaj emoționant de Ziua Centenarului Marii Uniri: România Mare este unica mea ancoră.

Rareș Bogdan, mesaj emoționant de Ziua Centenarului Marii Uniri: România Mare este unica mea ancoră.

Mesajul cunoscutului jurnalist:

„MESAJUL MEU pentru toti fratii ROMANI de Ziua Centenarului Marii Uniri
La mulți ani, România, oriunde te-ai afla! Gânduri pentru țara mea
Să iubești România atunci când îți dă totul, începând cu pământul ei minunat și istoria plină de bărbați care și-au făcut din națiune unicul crez, e ușor. S-o iubești însă acum, când pare că nu-și găsește orizontul, menirea, vederea și, mai ales oștenii, este sfâșietor. Oștenii suntem noi, doar să ne venim un pic în fire.

Țara nu ne are decât pe noi, iar dacă nu pricepem cât de generoasă este, câte ne suportă pământul ei, cum ne dăruiește totul – trebuie doar să privim și să întindem mâna după un măr – nu o merităm. Trag nădejde că ne vom trezi și o vom apăra și acum, când dușmanul se află în interior. Acest popor a scos arma, și-a dăruit sângele unui crez, unui ideal. Dacă acum 100 de ani, în condiții cumplite, fără speranță, o generație de politicieni care sacrificau totul pentru reîntregire au întors destinul ei, trebuie să găsim, în al 12-lea ceas, soluția pentru a ne ține laolaltă.

România Mare este unica mea ancoră. Mă ține în viață speranța că va fi, cândva, întreagă. Îmi ține de cald, de foame, îmi dă curaj. Să continuăm împreună, să o apărăm cu inima noastră reunită, rănită, dar curajoasă și plină de speranță!

La mulți ani, frați români, oriunde v-ați afla!”


populare
astăzi

1 Cine este românca Corina Tarniță, profesoara de la Princeton menționată în documentele Epstein

2 Căsătorită, fosta tenismenă de elită și-a făcut publică relația amoroasă cu soțul celei mai bune prietene. „Totul a ieșit la iveală. Așa ceva nu se fa…

3 „Să nu ne mire ce va urma”. Un analist explică criza profundă de încredere în instituțiile politice. Parlamentul, la cote minime

4 „România nu e ce ne-am așteptat” / Familia care a renunțat la Germania și vrea să locuiască în Grecia. Ce sfaturi a primit

5 „Cred că intrăm într-un rit de trecere turbulent și inevitabil, care ne va testa ca specie” / Eseu care dă fiori al unui dezvoltator de AI